Metoda INCREDIBILĂ prin care poți încetini îmbătrânirea creierului

| 03 iun, 2014

Învățarea unei a doua limbi poate avea un efect pozitiv asupra creierului, chiar dacă aceasta are loc la maturitate, susține un studiu realizat de Universitatea din Edinburgh și preluat de BBC.

În cadrul unui studiu care a inclus 262 de persoane din Edinburgh, cercetătorii au descoperit că inteligența, cititul și fluența verbală s-au îmbunătățit ca urmare a învățării unei a doua limbi.

Rezultatele studiului, publicat în Analele de Neurologie, survin în contextul în care o cercetare anterioară sugerase că bilingvismul ar putea întârzia debutul demenței cu mai mulți ani.

Folosind datele de la testele de inteligență efectuate de 262 de persoane din Edinburgh la vârsta de 11 ani, studiul a analizat modul în care abilitățile lor cognitive s-au schimbat atunci când au fost testate din nou la peste 70 de ani.

Studiul a fost realizat între anii 2008 și 2010.

Toți participanții au declarat că pot comunica în cel puțin o altă limbă decât limba engleză.

Din acest grup, 195 de persoane au învățat a doua limbă înainte de vârsta de 18 ani, iar 65 după acest moment.

Rezultatele au indicat că aceia care vorbesc două sau mai multe limbi au abilități cognitive semnificativ mai bune prin comparație cu ce s-ar fi așteptat în urma primului test.

Cele mai puternice efecte au fost observate în ceea ce privește nivelul general de inteligență și cititul, iar efectele au apărut atât la cei care au învățat a doua limbă devreme, cât și la cei care au învățat-o mai târziu în viață.

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ