Mircea Băsescu află miercuri dacă iese din arest

| 25 noi, 2014

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis, marţi, amânarea pentru miercuri a pronunţării în cazul cererilor lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

Judecătorii trebuie să se pronunţe în urma contestaţiei făcute de Băsescu şi Căpăţână faţă de decizia, din 20 noiembrie, a magistraţilor Tribunalului Constanţa de a respinge solicitările acestora de a fi eliberaţi din spatele gratiilor.

Din 20 iunie de când au fost arestaţi preventiv, cei doi au solicitat în repetate rânduri eliberarea din arestul preventiv, cererile acestora fiind respinse de fiecare dată.

Citeşte şi: Mircea Băsescu se află la a 21-a cerere de eliberare din arest


Pe 14 noiembrie, Tribunalul Constanţa a judecat primul termen în procesul în care fratele şefului statului, Mircea Băsescu, şi Marian Căpăţână au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi Marian Căpăţână pentru complicitate la trafic de influenţă. Cei doi au fost arestaţi preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele preşedintelui recunoştea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpăţână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ