Mircea Cosma audiat la DNA. Procurorii cer arest la domiciliu

| 25 apr, 2014

Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, este audiat din nou la DNA. Procurorii cer înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu, susţinând că acesta a încercat să influenţeze desfăşurarea procesului penal şi a încălcat condiţiile pe care le-au impus judecătorii care au dispus controlul judiciar.

Astăzi, magistraţii vor analiza dacă în cazul lui Mircea Cosma mai este nevoie de o perioadă de timp pentru a strânge mai multe dovezi la dosar.

Situaţia lui Mircea Cosma a luat o nouă turnură după ce procurorii au strâns dovezi că acesta ar fi încălcat cu bună ştiinţă normele juridice. Surse judiciare susţin că Mircea Cosma ar fi luat legătura cu fiul său, deputatul Vlad Cosma, care este de asemenea implicat în dosar. În plus, "baronul" de Prahova ar fi încercat să treacă pe numele soţiei sale mai multe bunuri, pentru ca procurorii să nu dispună sechestru asigurator.

Pe 11 aprilie, DNA Ploieşti a hotărât trimiterea în judecată a deputatului Vlad Cosma, cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, aflat, de asemenea, sub control judiciar, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a directorului Direcţiei "Patrimoniu" din cadrul CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, aflat în arest la domiciliu şi acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, şi a lui Răzvan Alexe, cercetat în stare de arest la domiciliu sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi dare de mită.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ