Monica Macovei, puristă cu jumătate de măsură, să nu-i deranjeze pe Udrea și Băsescu

| 11 iun, 2014

Cum se spune prin Oltenia, Monica Macovei a început să-i ”dea în jujău” pe liberalii rămași doar cu stăpâni, dar fără lideri.

Procurorul ceaușist care propunea în timpul guvernării PDL înregistrarea convorbirilor fără mandat judecătoresc, propulsată în Parlamentul European din poziția reformistului nedorit în propriul partid, a scos de la naftalină discursul monoton în care corupția este mereu a celorlalți și a început să-i croiască cu acesta pe noii aliați din PNL.

Cererea Monicăi Macovei, care insistă ca PNL să sprijine urgentarea ridicării imunităţii parlamentare seamănă destul de tare cu sadismul morbid al călăului care-și obligă victima să-și sape propria groapă. Liberalii au fost decimați de procurorii băsiști care au instrumentat pe bandă rulantă dosare numai adversarilor lui Traian Băsescu. Inspectorii Corpului de Control al Guvernului au făcut scurtă la mână tot trimițând către DNA dosarele guvernărilor în care a fost ministru și Monica macovei: nimeni nu a fost deranjat de procurorii ”imparțiali” măcar la o audiență, cu atât mai puțin la ședințe foto cu cătușe în fața sediului DNA, după tipicul ”aducerilor” la anchetă a social-democraților umflați de mascați. Așa că Monica Macovei le așează deținuților acestui partid capturat de Băsescu lopata în mână și îi îndeamnă ipocrit să dea dovadă de hărnicie principială, în condițiile în care somitățile PDL se bucură de imunitate extinsă în fața acelorași procurori.

Dar, pentru că oameni suntem și calcule prudente ne facem, chiar și entuziastul europarlamentar Monica Macovei își mai ia din scurt caii nostalgiilor de procuror ceaușist, nu care cumva să supere distinsul cuplu prezidențial Udrea-Băsescu. Astfel, în timp ce elocventa Macovei face referiri cât se poate de clare și explicite la cazul Isăilă, aceleași argumente lipsesc cu desăvârșire și nu se face nicio trimitere la cazulFlorin Popescu.Și în timp ce proaspăta beneficiară a funcției călduțe de la Bruxelles se antrenează prin astfel de tirade inchizitoriale de încă o rundă denigratoare la adresa României, colegii reformiști mai puțin norocoși sunt marginalizați și trași pe linii moarte pe tot frontul băsismului revanșard, atât în PMP-ul dat pe mâna Elenei Udrea, cât și în PDL-ul în care Blaga și noul său țuțăr, Iohannis, se înclină zilnic spre Cotroceni mai ceva ca musulmanii spre Mecca.

Imaculata Macovei a repornit cruciada împotriva corupției celorlalți, dar de data aceasta cu priceperea unei balerine experimentate, adică pe poante, ca nu cumva să tulbure luna de miere politică a cuplului Udrea-Băsescu...

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 iun, 2014
MARIA
legea egala pentru toti!!!!!!!!!!
deea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a adăugat senatorul democrat Christopher Murphy.~~~~~Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”, a declarat la rândul senatorul Ron Johnson.~

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ