Motivarea sentinței în cazul Diaconu: incompatibilitatea se aplică doar pentru funcția de senator

| 16 apr, 2014

Curtea de Apel București a publicat motivarea sentinței prin care îi recunoaște lui Mircea Diaconu dreptul de a ocupa funția de ales în Parlamentul European, menținând decizia Tribunalului București.

Curtea de Apel a interpretat ca și Tribunalul textul de lege prin care i s-a contestat actorului Mircea Diaconu dreptul a participa la alegerile europarlamentare. Mai exact, instanța a interpretat „gramatical” textul legii, care îi interzice demnitarului declarat incompatibil (Mircea Diaconu - n.r.) să mai ocupe timp de trei ani „aceeași” funcție eligibilă în care a fost găsit incompatibil, respectiv cea de senator în Senatul României. În consecință, Diaconu are dreptul de a participa la alegerile europarlamentare.

„Curtea constată că tribunalul a interpretat legea în sensul că produce efecte juridice, analizând care sunt aceste efecte juridice asupra intimatului – contestator, respectiv dacă sancţiunea trebuie aplicată în sens larg sau în sens restrâns.

Plecând de la principiul de drept conform căruia excepţia este de strictă interpretare şi de la natura dreptului în discuţie, dreptul de a fi ales, drept fundamental ce se impune a fi  restrâns în condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege, curtea apreciază că intimatul contestator este incompatibil de a ocupa exclusiv funcţia de senator şi nu orice altă funcţie eligibilă, aplicând interpretarea gramaticală a textului de lege”, se arată în motivarea Curții.

VEZI CINE A SCRIS TEXTUL DE LEGE CARE ÎI PERMITE LUI MIRCEA DIACONU SĂ CANDIDEZE

ANI, Biroul Electoral Central și Parchetul Tribunalului București au contestat dreptul lui Mircea Diaconu de a candida la europarlamentare pe motiv că în 2012 a fost declarat definitiv incompatibil de Înalta Curte de Casație și Justiție, petru că a ocupat simultan funția de senator și director de teatru.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ