Nicușor Dan: UNESCO a reiterat că tehnologia trebuie să servească omul, iar educația să rămână un drept al umanității

| 28 sep, 19:57

Educația trebuie să rămână un drept și un bun comun al umanității, iar tehnologia să fie pusă în slujba omului, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis cu prilejul evenimentului 'Gala UNESCO 70 România', organizat în cadrul programului 'UNESCO 70 România - Celebrăm trecutul, construim împreună viitorul'.

 

Mesajul șefului statului a fost prezentat de consilierul prezidențial pentru Educație și Cercetare, Valentin-Sorin Costreie.
Nicușor Dan a susținut că educația rămâne esențială.
'Rolul său capătă noi valențe mai ales în era inteligenței artificiale. Prin acțiunile sale recente, UNESCO a reiterat faptul că tehnologia trebuie să servească omul, iar educația să rămână un drept și un bun comun al umanității, care cultivă gândirea critică, autonomia și responsabilitatea. Pentru România, această perspectivă este importantă. Noile tehnologii pot contribui la cercetarea, protejarea și transmiterea patrimoniului către noile generații, cu respect pentru autenticitatea și semnificația sa', a completat președintele.
Șeful statului a amintit că, în urmă cu 70 de ani, România devenea stat membru al UNESCO, alăturându-se, astfel, 'unui proiect bazat pe o convingere durabilă: pacea se construiește prin educație, știință, cultură și cooperare', iar astăzi, după șapte decenii, această opțiune 'ne obligă nu doar să ne amintim principiile fondatoare, ci mai ales să construim în continuare'.
În mesajul său, președintele a evidențiat contribuția patrimoniului românesc la patrimoniul universal.
'De la Delta Dunării la Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, de la Doină la Cămașa cu altiță și la Cobză, patrimoniul românesc îmbogățește patrimoniul umanității. Este o recunoaștere internațională care ne onorează, dar ne și obligă să păstrăm acest patrimoniu, să-l facem cunoscut și să-l transmitem generațiilor următoare', a spus Nicușor Dan.
El a remarcat, totodată, accentul tot mai puternic pus de UNESCO, în ultimii ani, pe implicarea comunităților locale și pe încurajarea tinerilor să participe la protejarea și transmiterea patrimoniului.
'O astfel de direcție este necesară și în România, pentru că patrimoniul nu este protejat doar prin instituții, ci mai ales în mod dinamic, atunci când este respectat și asumat de comunități, iar generațiile tinere îl cunosc și îl consideră parte vie a propriului lor viitor', a afirmat șeful statului.
Președintele a apreciat că, de-a lungul celor 70 de ani de apartenență la organizație, prezența românească în cadrul UNESCO a fost în continuă creștere și diversificare.
'Astăzi, nu vorbim doar despre o simplă prezență instituțională, ci de o amplă rețea de inițiative și instituții, de la școli asociate UNESCO, universități și institute de cercetare, până la orașe creative, geoparcuri și rezervații ale biosferei. Prin toate acestea, principiile UNESCO capătă o dimensiune concretă și ne ajută să construim o societate mai deschisă, mai informată, mai incluzivă și mai sustenabilă', a completat Nicușor Dan.
Șeful statului a subliniat că apartenența la UNESCO presupune responsabilitatea de a proteja patrimoniul.
'Dincolo de prestigiul siturilor și tradițiilor noastre recunoscute la nivel internațional, UNESCO înseamnă, înainte de toate, responsabilitate. Înseamnă asumarea unor acțiuni concrete. Vorbim despre datoria de a le oferi tinerilor un sistem educațional care să-i pregătească pentru o lume în schimbare. Vorbim despre protejarea patrimoniului în fața schimbărilor climatice și a crizelor actuale, despre curajul de a investi mai mult în știință și cunoaștere și despre apărarea, fără compromisuri, a diversității culturale și a libertății de exprimare', a susținut el.
Astfel, potrivit lui Nicușor Dan, cei 70 de ani de cooperare 'nu reprezintă un simplu moment de bilanț, ci un punct de plecare pentru o nouă etapă'.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ