Patru UNIVERSITĂŢI din ţară vor fi DESFIINŢATE

| 09 iul, 2014

Peste o sută de specializări de la mai multe facultăţi vor fi desfiinţate. Este decizia Guvernului şi se referă la formele de învăţământ la distanţă sau fără frecvenţă, de la universităţi de stat sau private. Mai mult, patru universităţi private vor fi desfiinţate, informează România TV.

"Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern cu privire la programele de studii care sunt valabile pentru anul 2014-2015, programe de studii care au aprobare pentru a funcţiona în acest an universitar. În conformitate cu această hotărâre, 135 de programe de studii universitare intră în lichidare începând cu anul 2014-2015. Acestea se adaugă la cele 186 care au intrat în lichidare anul trecut. Într-un an de zile am ajuns la 321 programe de studii intrate în lichidare în sistemul de învăţământ superior, ceea ce înseamnă aproape 12% din totalul programelor de studii care erau în aprobare până anul trecut", a declarat, la România TV, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Potrivit ministrului, această decizie a fost luată în urma nerespectării standardului calitate şi a faptului că unele programe de studii nu mai erau solicitate.

"Motivul pentru care am luat această decizie este tocmai respectarea standardului calitate pe care universităţile trebuie să le respecte pentru că avem datoria să le oferim tinerilor programe de studii de cea mai bună calitate. O parte dintre aceste programe nu respectau standarele de calitate, altele au intrat în lichidare ca urmare a discuţiilor pe care le-am avut cu fiecare universitate în parte ca urmare a faptului că nu mai erau solicitate", a precizat Mihnea Costoiu.

Totodată, patru universităţi private vor fi desfiinţate.

"Patru universităţi, Institutul Teologic Romano - Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar - Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi, Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara au intrat cu toate programele de studii în lichidare ca urmare a nerespectării standardelor de calitate sau abandonării programelor de studii", a menţionat ministrul Mihnea Costoiu.

Mai mult, trei universităţi, Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte "Gheorghe Cristea" din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi vor intra în monitorizare specială realizată de Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior ca urmare a nerespectării standardelor de calitate sau a suspiciunilor nerespectării standardelor de calitate.

Ministerul Educaţiei a lansat, marţi, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea "Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2014 - 2015".

VEZI AICI LISTA PROGRAMELOR LICHIDATE

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ