Pavel Abraham: Sandu Anghel are multe de spus faţă de multe persoane importante

| 25 sep, 2014

Avocatul Pavel Abraham a afirmat joi că clientul său Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, are de spus multe lucruri despre multe persoane importante pe care le-a cunoscut, dar unele dintre afirmaţiile sale ar trebui mai întâi să fie probate.

"Are extraordinar de multe de spus, foarte, foarte multe lucruri faţă de foarte multe persoane. Este un om complex, cu o pregătire şcolară redusă, dar cu o dotare nativă deosebită şi care ştie să cultive relaţiile cu personalităţi. (...) Pentru aceasta a recurs la diferite activităţi, unele apreciate ca legale, altele ca ilegale, dovadă că răspunde pentru unele, dar există şi o dreptate a lui, după părerea mea, care nu trebuie negată, chiar dacă uneori trebuie să ne îndoim de anumite aprecieri', a declarat Abraham.

Referitor la afirmaţia lui Sandu Anghel, potrivit căreia banii pe care i-a dat lui Mircea Băsescu ar fi ajuns la şeful statului, Traian Băsescu, avocatul a apreciat că este vorba de o acuzaţie deosebit de gravă, care însă poate fi luată în considerare doar dacă este susţinută de probe.

Citeşte şi: Bercea Mondial: Sacii cu bani ajungeau la Traian Băsescu

"Sunt fapte care, după părerea mea, dacă sunt reale, deosebit de grave, sensibile, şi nu aş vrea să plasez o vinovăţie asupra domnului preşedinte sau a oricui altcuiva. Dacă faptele sunt reale, atunci ne vom strădui să le probăm în instanţă, dacă nu, vor rămâne în această formă, aşa cum opinia publică le-a perceput. (...) Nu aş putea să precizez o sumă, m-aş referi doar la sumele pe care le-a vehiculat, cele două milioane de care a afirmat la un anumit moment şi acum la sacii de bani. Sigur, dânsul face aprecieri de acest fel, că sumele sunt foarte mari, care au fost date. Dar asta trebuie dovedit. (...) Cu experienţa pe care o am, există o doză de credibilitate în foarte multe lucruri', a mai spus Pavel Abraham.

În opinia sa, orice acuzaţie apărută în spaţiul public nu ar trebui să fie comentată decât în momentul în care este probată.

"Trebuie întâi să avem probe şi apoi să le vehiculăm public de o manieră atât de puternică, fiindcă ele au o consecinţă de imagine deosebită. Unii văd o relaţie directă cu domnul Mircea Băsescu sau fac trimitere la domnul preşedinte, eu cred că e un impact negativ deosebit în ceea ce priveşte imaginea României şi de aceea trebuie să fim cu toţii prudenţi, precauţi şi în măsura în care există probe, să le dăm, sau dacă nu să ne manifestăm rezerva cu privire la anumite aprecieri', a explicat Abraham.

La Curtea de Apel Piteşti este programată, joi, judecarea contestaţiilor formulate de Sandu Anghel şi fiica sa, Izaura Anghel, faţă de măsurile preventive dispuse de Tribunalul Argeş în dosarul mituirii unui agent de la Penitenciarul Colibaşi.

În cursul dimineţii, Sandu Anghel a fost transportat la Judecătoria Piteşti, unde avea termen într-un alt proces, în care a cerut schimbarea regimului de detenţie. Înainte de intrarea în sala de judecată, el a spus că 'sacii de bani' pe care i-a dat lui Mircea Băsescu erau pentru Traian Băsescu.


loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ