Percheziţii DNA privind fraude cu fonduri europene. Prejudiciu: milioane de euro

| 26 mai, 10:11

Procurorii DNA efectuează percheziţii în 6 locaţii din judeţul Arad într-un dosar privind fraudare de fonduri europene.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 - 2012. În cursul zilei de 26 mai, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 6 locaţii situate pe raza judeţului Arad, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA, transmite Agerpres.

Surse judiciare au declarat că dosarul vizează fraudare de fonduri europene, prejudiciul s-ar ridica la 3 milioane euro şi este vorba de plantaţii de viţă-de-vie. În dosar ar fi implicat, potrivit aceloraşi surse, primarul comunei Zăbreni, care ar fi beneficiat ilegal de 120.000 de euro.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale Antifraudă, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi din partea Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ