UPDATE Ceferiştii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei

| 25 iul, 2013

Peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare protestează, joi, de la ora 10.00, în parcul din faţa Ministerului Transporturilor, semnalând privatizarea defectuoasă şi lipsită de transparenţă a SNTFM CFR Marfă SA.

UPDATE Cei peste 4.000 de ceferişti care au protestat, joi, de la ora 10.00, în faţa Ministerului Transporturilor, au plecat la ora 11.00, în marş spre Piaţa Victoriei. Conform autorizaţiei eliberată de Primăria Capitalei, manifestanţii vor ajunge în faţa Palatului Victoria la ora 12.00, acţiunea de protest urmând să se desfăşoare până la ora 12.30.

'La acţiunea de astăzi  participă peste 4.000 de membri ai Federaţiilor Sindicale Feroviare din toată ţara. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că managementul SNTFM CFR Marfă SA intenţionează să reducă programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor salariaţilor, dar să efectueze concedieri colective în sectorul feroviar', a spus Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR).

Potrivit acestuia, dacă acţiunile de protest din stradă nu vor avea rezultatul scontat, să ia în calcul şi organizarea unei greve generale.

'Dacă autorităţile nu vor identifica o soluţie pentru rezolvarea problemelor noastre, vom convoca forurile de conducere ale organizaţiei sindicale, în vederea organizării, în perioada următoare, a unei greve generale', a spus Măntescu.

Conform autorizaţiei eliberate de Primăria Capitalei, manifestanţii vor încheia acţiunea revendicativă din faţa Ministerului Transporturilor la ora 11.15, plecând apoi într-un marş spre Piaţa Victoriei, unde acţiunea de protest va continua până la ora 12.30.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ