Planurile lui Victor Ponta: "Nu intenţionez să înfiinţez un alt partid politic. Fundaţia are cu totul alt scop"

| 25 ian, 13:25

Fostul premier Victor Ponta a declarat, luni, într-un interviu, că fundaţia pe care o conduce, "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020", nu va deveni un partid politic şi că scopul ei nu este să facă competiţie politică cuiva, "cu atât mai puţin PSD".

 

Victor Ponta a avut, luni, prima apariţie publică, după lansarea fundaţiei "Black Sea Regional Projects 2020". Fostul premier a declarat că va continua, prin fundaţia sa, proiectele pe care le-a început în urmă cu 4-5 ani.

"Este nevoie de un vehicul care sa discute niste lucruri care privesc Romania, in al doilea rand, este loc pe piata si in al treilea rand, sunt si oameni capabili, pentru ca alaturi de mine, in fundatie au venit si vor mai veni, oameni care au lucrat la proiecte regionale, fosti colegi de Guvern. Romania a avut doua obiective fundamentale, NATO si UE, pe care le-a indeplinit. De atunci nu prea mai are niciun obiectiv in plus.
Acum am si timp, am si cunostintele necesare, am si echipa din fundatie capabila si cam toate proiectele pe care le cunoastem si le-am inceput in ultimii 4-5 ani, din postura aceasta neguvernamentala, o sa le sprijinim in continuare", a spus fostul prim-ministru, într-un interviu acordat dcnews.ro.

Citeşte şi: Fundaţia lui Victor Ponta. Ce foşti miniştri se regăsesc pe lista membrilor

Ponta a mai spus că fundaţia sa nu vrea să facă competiţie politică vreunui partid. "Fundatia are cu totul alt scop, nu acela de a face competitie politica cuiva si cu atat mai putin PSD, al carui membru sunt si voi ramane. Vreau sa ajut PSD cu tot ce pot. Mesajul fundatiei este ca din aceasta pozitie neguvernamentala noi vom promova proiectele pe care le-am inceput. Guvernul Ciolos nu stiu daca va sprijini fundatia, nici nu cred ca Guvernul e un adversar al fundatiei. Cred ca problema principala a guvernului actual este o chestiune de mandat foarte limitat si de lipsa de perspectiva politica. Nu poti sa vii sa spui "o sa facem in urmatorii cinci ani", pentru ca mandatul este pana in noiembrie", a declarat Victor Ponta.

Acesta a mărturisit că a stat de vorbă cu Liviu Dragnea, legat de înfiinţarea fundaţiei, şi că a înţeles motivele pentru care aceasta a fost fondată. "Nimeni din partid nu mi-a reprosat, nu mi-a zis ceva. Cu Liviu Dragnea am discutat si a inteles foarte clar...", a precizat Ponta.

Fostul premier a mai spus că fundaţia pe care o conduce nu va deveni un partid politic. "Nu intentionez sa infiintez un alt partid", a spus Ponta.

Fundaţia lui Victor Ponta va fi lansată oficial în luna februarie. "Black Sea Regional Projects 2020" (BSRP) se defineşte drept "primul "Think Tank" românesc care propune o viziune regională". Pe lista fondatorilor fundației  apar foști miniștri şi consilieri, dar și fostul premier georgian, Irakli Garibashvili, care este "membru de onoare".

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ