Ponta către Iohannis: Corupţia trebuie combătută nu doar la adversarii politici, trebuie combătut peste tot

| 11 noi, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seara, că fenomenul corupţiei există în toate partidele politice, sugerându-i contracandidatului său la prezidenţiale, Klaus Iohannis, că le poate transmite colegilor incompatibili sau implicaţi în dosare penale să demisioneze din Parlament sau din partid.

'Pe de o parte, corupţia trebuie combătută nu doar la adversarii politici, trebuie combătută peste tot. De exemplu, puteţi, după emisiunea de azi, să-l rugaţi pe domnul Chiuariu să demisioneze din Parlament sau măcar să nu fie în PNL. Puteţi să-l rugaţi pe domnul senator Akos Mora să demisioneze din Parlament. Puteţi să-l rugaţi pe domnul Vasile Blaga să se prezinte la Parchet şi să discute despre dosarul EADS. Eu cred că există corupţie în toate partidele politice, cred că efortul Justiţiei de a combate corupţia la nivel înalt este un lucru bun şi necesar pentru România şi, spre deosebire de oricine altcineva, doi ani şi jumătate ca prim-ministru, nu doar persoane care conduc aceste instituţii, dar bugetele acestor instituţii, legislaţia ne-au făcut ca aceste instituţii să aibă rezultate, exact ceea ce n-au avut în cei opt ani în care nu am fost prim-ministru', a spus Ponta, la Realitatea TV.

Ponta l-a întrebat totodată pe Iohannis ce fel de relaţie va avea cu prim-ministrul. 'Domnul Iohannis spune foarte des că nu va coabita cu prim-ministrul. Dar ce fel de relaţie veţi avea cu premierul? Sau veţi începe o bătălie, ca şi domnul Băsescu, că astea sunt cele două variante. Ce fel de relaţie veţi dori să aveţi? Spunea un jurnalist azi, în glumă, că dacă cumva iese domnul Iohannis preşedinte are nevoie de mine ca să-i îndeplinesc programul electoral, că nu poate, modificarea Constituţiei se face cu două treimi, măsurile privind alocările pentru educaţie, sănătate - are nevoie de mine. Domnia sa vorbeşte de fiecare dată despre coabitare, regret faptul că nu a citit, acordul se numeşte de colaborare instituţională', a afirmat Victor Ponta.

Liderul PNL a declarat că, dacă va ajunge preşedintele României, va colabora cu oricine va ocupa funcţia de premier. 'Eu voi avea o relaţie instituţional corectă cu oricine va fi prim-ministru, fără niciun fel de îndoială', a susţinut el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ