Ponta: Mi-aş dori să ajung în turul doi cu domnul Tăriceanu

| 25 sep, 2014

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta, speră să îl aibă contracandidat, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie, pe Călin Popescu-Tăriceanu.

El a declarat, joi seară, într-o emisiune la postul de televiziune România TV, că accederea în turul al doilea al Elenei Udrea, a lui Klaus Iohannis sau a Monicăi Macovei este asimilată accederii în al doilea tur de scrutin a lui Traian Băsescu.

'Foarte sincer, mi-aş dori să ajung în turul doi cu domnul Tăriceanu, pentru că atunci voi fi convins că, fie domnia sa preşedinte, fie eu preşedinte, nu mai e al treilea mandat al lui Traian Băsescu. Dacă intru cu doamna Udrea, cu domnul Iohannis sau cu doamna Macovei în turul doi, e ca şi când aş intra cu Traian Băsescu', a afirmat Ponta, în transmisia efectuată din SUA.

Liderul social- democrat susţine că România a fost condusă zece ani de Traian Băsescu şi nu mai este necesar să mai fie condusă de acesta 'prin intermediul unei doamne sau a unui domn'. 

'Doamna Udrea, domnul Iohannis sau doamna Macovei, toţi trei, sunt copii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi de suflet ai domnului Băsescu. Nu îmi doresc să aibă performanţă electorală, pentru că ar însemna că încă mulţi oameni au uitat ce a făcut PDL şi ce a făcut Traian Băsescu în anii aceştia, ceea ce ar fi foarte rău', a adăugat Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ