PPE divulgă dedesubturile înțelegerii dintre Crin şi Băsescu

| 04 apr, 2014

Înțelegerea este cât se poate de simplă și avantajoasă pentru ambele părți – Antonescu primește sprijin pentru prezidențiale din partea celor care au desconsiderat voturile celor 7,4 milioane de români din 2012, aceiași care au propus amprentarea românilor și ne-au tratat ca pe un popor de mâna a doua.

Știm că Antonescu a devenit practic o extensie a lui Băsescu, lucru dovedit de Răzgândeanu în nenumăratele ieșiri publice sau în luările de poziție care respectă întocmai pașii președintelui. Ce nu se știa până în acest moment sunt motivele pentru care liberalul a ales calea opusă celei pentru care a militat în ultimii ani, a ales să dezamăgească românii care au avut încredere că regimul Băsescu va lua sfârșit, USL fiind cea care va aduce România pe o traiectorie bună și a ales să-și trădeze mișelește colegii de alianță, motive care încep acum să iasă la iveală. PPE divulgă dedesubturile înțelegeri Crin – Băsescu.

Așa aflăm că zvonurile care circulă deja de ceva timp cu privire la trecerea PNL la familia popularilor europeni sunt adevărate și chiar Antonescu a dus negocieri intense cu cei din PPE încă dinaintea ruperii USL. La începutul anului, liberalul a avut întâlnire tete-a-tete, la Luxembourg, cu candidatul PPE pentru sefia Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, iar în cadrul discuțiilor s-au trasat direcțiile pe care PNL trebuie să și le asume pentru a deveni parte a familiei populare europene. Mai aflăm că liberalii au fost cei care au inițiat negocierile și astfel că nu au fost în poziția în care să pună condiții și Antonescu a fost mulțumit să știe că are susținerea PPE în vederea alegerilor prezidențiale.

Înțelegerea este cât se poate de simplă și avantajoasă pentru ambele părți – Antonescu primește sprijin pentru prezidențiale din partea celor care au desconsiderat voturile celor 7,4 milioane de români din 2012, aceiași care au propus amprentarea românilor și ne-au tratat ca pe un popor de mâna a doua, prin intermediul unei strategii murdare. Liberalul a fost asigurat că până în toamnă PSD va fi slăbit în teritoriu în urma căderii unor lideri locali. În urma acestei mutări, PPE și-ar asigura continuitatea puterii la nivelul României. Condiția este ca PNL și Antonescu să devină susținătorii politicii promovate de Băsescu. Practic, Răzgândeanu și-a vândut sufletul, partidul și colegii de alianță pentru o promisiune deșartă din partea PPE.

Așa se explică cum Băsescu a devenit mentor pentru Antonescu și mediator între PNL și PPE. Se pare că președintele s-a întâlnit cu Jean-Claude Juncker, care probabil l-a pus în temă cu privire la înțelegerea cu liberalii, după care Cucul de la Cotroceni s-ar fi întâlnit și cu Răzgândeanu, pentru a pune la punct detaliile referitoare la pozițiile publice pe care le vor adopta.

Astfel, am ajuns să ne explicăm de ce a rupt Antonescu USL, de ce îl aprobă și îl susține pe Băsescu în timp ce pe foștii aliați îi atacă cu fiecare ocazie și cum de l-a lăsat inima și conștiința să lase milioane de români dezamăgiți de tot ce a reprezentat USL.

loading...

Ştirile orei

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 apr, 2014
THOR'S HAMMER
SUGATORII PONTALAULUI
Toa'shu' Andrei Pop - unul dintre cei multi care primesc tzatza de la pontalau - esti penibil, pretene, esti de-a dreptul jenant. Ia calul nostru si du-te-n...tarlaua lui Dragnea.
05 apr, 2014
ZEUS
PT THOR neuron handicapat
iti place cum te lucra in gura BASE si mai nou antonescu sau pardon razgandescu,sa fii sanatos si cu gura cat mai plina . Pai cu neuronul tau bolnav ce sa mai spui dacat ineptii. PAI razgandescu acum doi ani urla si cerea ajutorul liberalilor europeni . acuza PPE CA INTERVIN NEJUSTIFICAT IN POLITICA ROMANEASCA IAR ACU M SE GUDURA PE LANGA BASE SA FIE PRIMITI IN PPE? CUM SE NUMESC CEI CARE FAC ASA CEVA? PROSTITUATE.
05 apr, 2014
anna
razgandeanu
Thor esti nu penibil,ci prost ca noaptea sau platit cu 2 lei.Antonescu are multe cucuie in cap ,in primul rand avand de ispasit ca a colaborat la aducerea la tron a basului cu facatura DA.Apoi cele scrise in articol au fost ecunoscute chiar de liberali cu gurita lor si s-au verificat prin comportarea irationala a crinului vested.Nu mai vorbim de iohannis,basit cunoscut de toti sibienii.
05 apr, 2014
Arthur
Ttlul ce spune?
Nu agreez cuvintele folosite de Thor pentru a-l caracteriza pe autorul articolului,dar sunt de acord cu el ca este o intoxicare pesedista penibila! In titlu zice ca PPE confirma negocierile libreralilor,apoi in corpul articolului se referera 'surse" si zvonuri,fara nimic concret. Din ce vad si pe alte mijloace mass-media este tema zilei data de PSD si oamenii o executa indiferent cat sunt de penibili! Eu am auzit ca Graham Watson seful ALDE va veni la Bucuresti pentru campania PNL,asa ca veti lua ca de obicei teapa!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ