Primarul Antal Arpad, despre tentativa de atentat: Nu poate fi culpabilizată întreaga comunitate maghiară

| 02 dec, 14:20

Comunitatea maghiară, în ansamblul ei, nu poate fi culpabilizată pentru acţiunile unor extremişti, precum bărbatul suspectat că ar fi intenţionat să detoneze, pe 1 Decembrie, un dispozitiv exploziv improvizat, pe raza municipiului Târgu Secuiesc, a declarat, miercuri, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, potrivit Agerpres.

''Cred că este periculos dacă presa vrea să culpabilizeze toată comunitatea maghiară (...) Nu există vinovăţie colectivă, în cazul în care există vinovaţi ei trebuie identificaţi şi sancţionaţi', a declarat Antal Arpad. 

El a mai spus că reprezentanţii legitimi ai comunităţii maghiare, respectiv UDMR, luptă de 25 de ani, prin mijloace parlamentare şi democratice, pentru apărarea şi dezvoltarea drepturilor acestei comunităţi şi de fiecare dată s-a delimitat de elementele extremiste. 

''Cred că noi, de fiecare dată, ne-am delimitat de tot ce înseamnă extremism, din orice parte ar veni, română sau maghiară. De 25 de ani încercăm, prin mijloace parlamentare şi democratice, să obţinem drepturi pentru comunitatea maghiară, care să ne permită păstrarea şi dezvoltarea identităţii noastre naţionale aici, pe pământurile noastre natale, în România (...) Ne delimităm de orice acţiune violentă, agresivă, extremistă (...) Şi cred că în contextul geopolitic extrem de complicat în care ne aflăm, e important să fim raţionali şi calmi, să abordăm orice subiect pe tema româno-maghiară extrem de calmi, în caz contrar cei care vor avea de câştigat nu vor fi nici românii şi nici maghiarii (...) Avem nevoie de foarte multă raţiune, calm, empatie şi dialog', a mai spus Antal Arpad. 

În context, el a menţionat că personal a refuzat, de-a lungul timpului, să ia parte la manifestări publice la care au fost prezenţi lideri ai unor organizaţii extremiste, precum 'Mişcarea tinerilor din cele 64 de comitate', din care face parte şi bărbatul suspectat de atentatul de la Târgu Secuiesc. 

''Eu, personal, de foarte multe ori am spus că cei de la '64 de comitate', care la multe manifestări scandează, de exemplu, că 'Ţinutul Secuiesc nu e România', fac rău în primul rând comunităţii maghiare, pentru că noi, maghiarii din România, întotdeauna am cerut ceea ce ni s-a promis la 1 Decembrie 1918, anume autonomie pentru Ţinutul secuiesc, ceea ce nu înseamnă sub nicio formă ruperea de România. Deci ce dorim noi e autonomie în cadrul statului român, prin mijloace democratice, parlamentare'', a mai spus Antal Arpad, care este şi liderul UDMR Sfântu Gheorghe. 

El consideră că este nevoie de comunicare şi dialog între majoritatea română şi minoritatea maghiară şi chiar şi de un ''pact'' între autorităţile statului român şi reprezentanţii comunităţii maghiare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ