PSD pregăteşte o lege privind votul obligatoriu

| 06 iun, 2014

Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) Ioan Munteanu pregăteşte o iniţiativă legislativă prin care participarea la vot să fie obligatorie, în caz contrar fiind prevăzute amenzi.

Parlamentarul a declarat în exclusivitate pentru Agerpres că iniţiativa legislativă va fi supusă dezbaterii comisiilor parlamentare în circa o lună. 

Modelul după care este construit proiectul de lege este cel aplicat de Grecia. 

'Lucrez la această iniţiativă alături de alţi doi colegi de la PSD şi urmează să o trimitem spre dezbatere atât comisiilor parlamentare, cât şi instituţiilor statului abilitate să îşi exprime poziţia. Sper să ajungă cât mai repede în Parlament şi să primească sprijinul tuturor colegilor pentru a deveni lege. Vrem să conştientizăm populaţia de importanţa participării la vot', a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu. 

Pentru a deveni lege, iniţiativa legislativă trebuie să fie votată de cel puţin două treimi din numărul total al parlamentarilor.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ