REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Adrian Papahagi: ”Există DOUĂ Românii"

| 03 noi, 2014

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Fostul membru fondator al PMP Adrian Papahagi a apreciat luni, în contextul afişării rezultatelor parţiale la alegerile prezidenţiale, că ”există două Românii”, dintre care una este evoluată şi alta este primitivă.

”Da, există două Românii. Una evoluată, alta primitivă. Una civilizată, care iubeşte legea, şi alta necivilizată, căreia puţin îi pasă de lege şi democraţie. Una europeană, alta care încă nu s-a desprins de comunism. Una care a atins o anume prosperitate, alta amărâtă. Una care vrea şi poate, alta care nu vrea şi nu poate. Una care se informează, alta care crede orice”, a apreciat Papahagi.

Rezultatele parţiale ale alegerilor prezidenţiale de duminică, anunţate de BEC la ora 11:00, arătau că reprezentantul partidelor de stânga, Victor Ponta, a obţinut 40,33% din voturi, în timp ce următoarele două locuri sunt ocupate de reprezentanţi ai dreptei, Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, cu un total de 35,84% din opţiuni.

Adrian Papahagi, membru în staff-ul candidatului independent Monica Macovei, a adăugat că încleştarea dintre cele două tabere va fi în continuare enormă.

”Va fi în continuare o încleştare enormă, iar răul din societatea noastră rămâne colosal: minciuna, fărădelegea, hoţia sunt încă extrem de puternice”, a adăugat aceasta.

Românii vor putea alege încă o dată între prezidenţiabilul dreptei, Klaus Iohannis, şi candidatul stângii la funcţia de preşedinte, Victor Ponta, pe data de 16 noiembrie.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ