Semnalul unui partid disperat. PNL acuză racolări

| 01 mar, 2014

Nici bine nu ieșise PNL de la guvernare că Antonescu și compania au și început să își acuze foștii aliați de intenția de a-i racola pe liberalii nemulțumiți.

Primul care a aruncat piatra a fost președintele PNL care, chiar înainte de a anunța oficial ieșirea de la guvernare, a vorbit despre așa-zisele încercări ale lui Victor Ponta de a-i mitui politic pe liberali. ”Înţeleg că a vrut să rupă USL, că a preferat să-şi facă propriul Guvern cu alde Daniel Constantin pentru că aşa se simte mai bine, (...) însă încercarea domniei sale de a distinge între mine şi PNL, de a mitui aşa uşor, ca să spun politic, nişte oameni să rămână la guvernare chiar dacă partidul decide să plece - astea sunt lucruri jalnice şi îl sfătuiesc pe dl Ponta, chiar dacă ne despărţim, să renunţe la ea, pentru că totuşi dl Ponta ar trebui să însemne ceva mai mult decât dl Daniel Constantin”, a spus Crin Antonescu. Apoi, după plecarea din partid a lui Călin Popescu Tăriceanu, tema a devenit una dintre principalele direcții de mesaj ale liberalilor.

Teza însă, pur și simplu nu ține. După ieșirea liberalilor de la guvernare, premierul a fost în mod firesc nevoit să își consolideze sprijinul politic de care dispune în Parlament. Or, în majoritatea cazurilor, cei care își exprimă disponibilitatea de a susține un cabinet, doresc să contribuie direct la guvernare și să facă parte din executiv. În plus, o asemenea participare directă creștere coerența majorității în sprijinirea actului de guvernare și a deciziilor, uneori dificile, care trebuie implementate.

Așadar, nu vorbim despre o ”favoare” ilegitimă acordată celor care l-ar urma pe Tăriceanu, ignorând ordinul politic dat de Antonescu. Arătându-se deschis posibilității ca liberalii care vor continua să suțină cabinetul să aibă posturi în cabinet, Victor Ponta s-a comportat ca orice alt premier responsabil, încercând să crească stabilitatea majorității de care dispune.

Iar Antonescu, care nu este un novice într-ale politicii, ar trebui să știe asta foarte bine. În fond, nici PNL-ul atât timp cât s-a aflat în coaliția majoritară, nu a sprijinit cabinetul doar pe ochi frumpși, ci a avut o mulțime de posturi în guvern, mult mai numeroase decât ar fi fost normal ținând cont de rezultatul în alegeri. Însă, și de această dată, liderul liberal acționează de o manieră duplicitară, încercând să își ascundă propria slăbiciune în spatele altora.

Fiindcă în realitate, liderul PNL a simțit încă înainte să iasă de la guvernare că pământul începe să îi fugă de sub picioare. A ales însă să ignore semnalele dezastrului pe care l-ar putea provoca și a târât partidul în opoziție, sperând că posibililele mișcări dizidente se vor dovedi doar o fortună într-un pahar cu apă. Iar acum, încearcă să dea vina pe foștii parteneri de guvernare pentru propria incapacitate de a păstra PNL-ul unit și pentru amploarea pe care o iau încet-încet dezertările, atât în zona guvernării, cât și în interiorul grupurilor parlamentare liberale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 mar, 2014
kostas
semnalul unui partid sortit esecului
Ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual , numai plange baby

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ