Serena Williams, laude la adresa Simonei Halep

| 24 aug, 12:38

Serena Williams, numărul unu mondial în tenisul feminin, s-a declarat ''mereu onorată'' să joace cu Simona Halep, duminică, după ce a învins-o pe româncă în finala turneului WTA de la Cincinnati, cu 6-3, 7-6 (5).

"Îți mulțumesc, Simona, pentru că ai făcut un meci bun și pentru că ești de mereu o adversară incredibilă și o sportivă incredibilă. Sunt mereu onorată să joc împotriva ta și de fiecare dată când jucăm facem meciuri bune'', a spus Williams după meciul cu Halep, pe care a învins-o de șase ori în șapte confruntări directe, relatează Agerpres.

La rândul său, Halep, care de luni a revenit pe poziția a doua în clasamentul WTA, a declarat: "O felicit pe campioană, Serena, și îi urez noroc la US Open. Știu că poți câștiga toate cele patru (turnee de Mare Șlem, n. red.) — deci, noroc și să fii tare''.

Citeşte şi: SIMONA HALEP:" Îmi pare rău...". Decizie RADICALĂ după ÎNFRÂNGEREA cu Serena Williams

Williams și-a adjudecat trei turnee de Mare Șlem anul acesta, Australian Open, Roland Garros și Wimbledon, ajungând acum la 69 de titluri WTA în carieră, ocupând locul cinci într-o ierarhie în era open, după Martina Navratilova (167), Chris Evert (154), Steffi Graf (107) și Margaret Court (92).

Serena a ajuns și la 15 finale câștigate la rând, ultima pierdută fiind în urmă cu doi ani, chiar la Cincinnati, în fața Victoriei Azarenka, belarusa impunându-se atunci cu 2-6, 6-2, 7-6 (6).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
24 aug, 22:24
Doina Balasa
parteneriat
Oferta de lucru - Operator OnLine ! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal de comision! Deja s-au facut primele plati!
Cautam parteneri retea Marketing Mondial !! Începe ziua făcând, mai întâi, ordine... în gândurile tale. Asta fac liderii adevărați! Abia după ce îți este clar ce vrei SĂ FACI, SĂ FII și SĂ OBȚII, ACȚIONEAZĂ!!! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige progresiv comisioane, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Se asigura training gratuit sub forma unor lectii pe e -mail, la sfarsitul acestor cursuri puteti CONTINUA sau va puteti RETRAGE. Exclusiv compania ofera si scrisoare de recomandare dupa circa 3 luni de activitate ! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul INFO la adresa de email : [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ