Simona Halep, VICTORIE facilă cu Venus Williams! S-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma

| 14 mai, 15:14

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 2.428.490 dolari, după ce a învins-o fără drept de apel pe americanca Venus Williams (N. 14), cu 6-2, 6-1.

Halep s-a impus în exact o oră de joc în fața unui fost lider mondial, Venus Williams (34 ani) aflându-se acum pe locul 16 în ierarhia WTA.

Simona Halep o va întâlni în sferturile de finală pe Alexandra Dulgheru, venită din calificări, care a dispus joi de rusoaica Ekaterina Makarova, a opta favorită, cu 6-4, 6-3.

Halep a reușit prima sa victoriei în fața americancei, sora mai mare a Serenei Williams. Simona a fost învinsă de Venus în 2012, în primul tur chiar la Roma (6-3, 6-4) și în primul tur la Madrid (6-1, 4-6, 7-6 pentru Williams), iar ultima oară a fost întrecută în 2013, în trei seturi la Tokyo (4-6, 7-5, 6-3 pentru Venus).

Venus a început în forță meciul de la Foro Italico, a condus cu 1-0 și 2-1, dar Halep a reușit să preia controlul și să câștige următoarele cinci jocuri, încheind setul cu 6-2, după 27 de minute. Simona a jucat la fel de bine și în setul al doilea, în timp ce Williams a continuat să greșească mult. Halep a condus cu 4-0, Venus a luat apoi un ghem, dar Halep a încheiat conturile, cu 6-1. Românca a reușit 12 lovituri direct câștigătoare, tot atâtea câte a avut și Venus, dar diferența s-a făcut la erorile neforțate, 12 făcute de Halep și 34 de Williams (7 duble greșeli).

Simona Halep și-a asigurat 46.000 de euro și 190 de puncte WTA, depășindu-și performanța de anul trecut, când a fost nevoită să se retragă în optimi de la Roma, din cauza unei accidentări. În 2013, Halep ajungea în semifinale la Roma, venind din calificări, fiind stopată doar de Serena Williams, cu 6-3, 6-0.

Constănțeanca de 23 de ani va juca joi și la dublu, alături de italianca Francesca Schiavone, în optimile de finală, împotriva rusoaicelor Ala Kudriavțeva/Anastasia Pavliucenkova.

Joi seara, de la ora 22,00, ora României, Irina Begu va încerca să devină a treia româncă din sferturile turneului de la Roma, adversara sa din optimi fiind Victoria Azarenka (Belarus), fostul lider mondial.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ