Şova: Evaziunea fiscală în Portul Constanţa este de peste 50%

| 11 mai, 2014

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat duminică la Oradea că ministerul va demara, în cursul lunii iunie, controale în Portul Constanţa privind modul de exercitare a contractelor de concesiune, accesul în port şi vizează, mai ales, evaziunea fiscală, despre care Şova spune că este de peste 50%.

Dan Şova a precizat că accesul în port este o 'situaţie anecdotică, aproape'.

"Fiecare operator din port are bariera lui, deşi în mod normal controlul pentru accesul în port ar trebui să se facă şi se face la poarta principală din port. Eh, după ce treci de poarta principală, fiecare operator are bariera lui şi până să ajungi la locul pe care trebuie să-l controlezi, se rezolvă lucrurile, ca să fiu mai exact", a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Dan Şova a precizat că, pe partea fiscală, controlul va fi realizat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală iar Ministerul Transporturilor va verifica modul de exercitare a drepturilor pe care le au concesionarii, tarifele pe care le plătesc ei în port.

Şova susţine că aceia care se opun transferului a 13% din acţiunile portului către Primăria Constanţa şi scoaterii a 15% din titluri pe bursă au motive nelegitime în acest sens.

'Eu vă spun că motivele pentru care se opun sunt nelegitime, nu au legătură cu ideea de transparentizare a activităţii portului şi de creşterea profitabilităţii, apără nişte interese individuale, personale, care nu au legătură în niciun caz cu interesele României. Dar vom rezolva încet, încet. De fiecare când te apropii de un buboi, există o reacţie. Şi ne-am învăţat, deja, ca reacţia să fie aparent legitimă. În cazul portului Constanţa, este ilegitimă, că dacă ar fi legitimă nu am avea peste 50% evaziune fiscală în Portul Constanţa, din păcate', a adăugat Dan Şova.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ