Studiu: Absența mamiferelor mari din diferite ecosisteme afectează serios fertilizarea solului

Studiul realizat la Universitatea Oxford ajunge la concluzia că dispariția sau declinul unor specii de mamifere mari din diferitele ecosisteme marine și terestre, procese ce au început încă de la sfârșitul ultimei ere glaciare și au continuat până în zilele noastre, au privat ecosistemele de nutrienții vitali rezultați din urina, excrementele și, după moarte, din cadavrele în descompunere ale acestor animale.

Oamenii de știință susțin că mamiferele mari, printre care balenele, mamuții, mastodonții, leneșii uriași, rinocerii dar și unele specii de păsări marine și pești migratori, așa cum este somonul, îndeplineau un rol foarte important în fertilizarea solului și împrăștierea nutrienților în mări și în cursurile de apă.

"În trecut, abundența faunei asigura răspândirea nutrienților în diferitele habitate, având ca efect creșterea fertilității la nivel global", conform specialistului în ecologie Christopher Doughty de la Universitatea Oxford.

Călătorind pe distanțe lungi, aceste animale mari transportau și reciclau nutrienți precum fosforul sau azotul în diferite ecosisteme, crescându-le productivitatea biologică. Această capacitate de a răspândi nutrienții atât în ecosistemele terestre cât și în cele marine a scăzut până la 6% din nivelul anterior ultimei era glaciare.

"Într-un fel, putem spune că Pământul era o planetă a uriașilor înainte de a fi colonizată de oameni", susține și biologul Joe Roman de la Universitatea din Vermont.

În urmă cu aproximativ 10.000 de ani, aproximativ 150 de specii de mamifere mari au dispărut, multe dintre ele în urma combinării a doi factori letali: acțiunile antropice (vânătoarea în acest caz) și schimbările climatice.

Dintre cele 48 de specii de mamifere ierbivore mari care trăiau în cursul ultimei ere glaciare, printre care 16 specii de elefanți, 9 de rinocer și 8 specii de leneși uriași, au mai rămas doar 9 specii, conform lui Doughty.

Înainte ca vânătoarea excesivă să ducă la scăderea populației de balene cu 90%, în ultimele două secole, acestea și alte mamifere marine transportau anual aproximativ 340.000 de tone de fosfor de la adâncimea de aproximativ 100 de metri, unde se hrăneau, până la suprafața oceanului. În prezent, acest transport de nutrienți a scăzut până la 23% din nivelul său anterior.

"Marile cetacee, așa cum sunt balenele cu cocoașă, balena albastră sau cașaloții se hrănesc la adâncimi și apoi urcă la suprafață pentru a respira și pentru a digera hrana. După procesul de digestie elimină la suprafață excremente care conțin azot și fosfor. Acești nutrienți susțin dezvoltarea planctonului, a algelor, altor nevertebrate și chiar și a peștilor", a explicat Joe Roman.