Surse: Rafinăria Lukoil Ploieşti şi-a întrerupt activitatea

| 03 oct, 2014

Rafinăria Lukoil Ploieşti pe platforma căreia procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au efectuat joi percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro şi-a întrerupt vineri activitatea.

Potrivit unor surse din interiorul rafinăriei, procesul de oprire a instalaţiilor a început vineri după-amiază şi durează 24 de ore până când acesta va fi finalizat. Dana Dănulescu, specialist principal relaţii publice în cadrul Grupului Lukoil, a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii companiei nu doresc să comenteze această informaţie, transmite agenţia de presă.

'Nu confirm, nu infirm, nu comentăm. Nu dorim să comentăm', a spus sursa citată.

Conform unui comunicat remis, vineri, în jurul prânzului, de Lukoil, anchetatorilor li s-au pus la dispoziţie 'documente financiare şi resurse informaţionale electronice ale rafinăriei', fără ca la adresa companiilor din cadrul grupului şi a angajaţilor să fie înaintate învinuiri.

"La adresa companiilor Grupului LUKOIL şi angajaţilor acestora nu au fost înaintate învinuiri. Procesul de producţie în cadrul Rafinăriei Petrotel Lukoil Ploieşti nu s-a oprit, iar în momentul de faţă acest proces continuă în regim normal', se arată în documentul citat.

În această fază a procesului penal, prejudiciul estimat este în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În urma percheziţiilor au fost ridicate de anchetatori documente care au fost transportate la sediul Parchetului în saci şi cutii.

Tag-uri: DNA, Lukoil
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ