Tăriceanu despre 'vacanţa electorală': Parlamentarii sunt principalii agenţi electorali în campanii

| 25 apr, 2014

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat vineri, la Ploieşti, referindu-se la disputa privind activitatea senatorilor în perioada 30 aprilie - 26 mai, că preferă o atitudine 'corectă' faţă de instituţie şi de cetăţeni, parlamentarii fiind, în campaniile electorale, 'principalii agenţi electorali pe care partidele îi folosesc'.

'Eu vă propun să privim lucrurile cu realism, cu sinceritate şi fără ipocrizie. Întotdeauna, în campaniile electorale, parlamentarii sunt principalii vectori de comunicare, de transmitere a mesajelor, sunt principalii agenţi electorali pe care partidele îi folosesc. Prefer o atitudine corectă faţă de instituţie şi faţă de cetăţeni, spunând 'suntem în campanie electorală şi nu ne facem că venim la şedinţe unde de fapt nu se realizează cvorumul, dar eventual se încasează diurna de şedinţă', cu această atitudine care este una de asumare a responsabilităţii pe care o avem ca oameni politici şi ca reprezentanţi ai partidelor', a declarat Tăriceanu.

El a precizat că senatorii se vor afla în teritoriu, iar plenul se va putea reuni dacă va fi nevoie.

'În fiecare săptămână Biroul Permanent pe care îl voi prezida se va reuni, prilej cu care se vor rezolva problemele curente. În cazul în care va fi nevoie de reunirea plenului, şi acest lucru se poate face. Săptămâna viitoare, programul Senatului este cel normal, se lucrează în program normal', a precizat Călin Popescu-Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a participat, la Ploieşti, la inaugurarea unei săli multifuncţionale realizate de un om de afaceri prahovean şi care a intrat în patrimoniul Colegiului de Artă 'Carmen Sylva' din oraş.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ