Tăriceanu despre voturile din Senat: Nemulţumirea politică e una, legalitatea este alta

| 07 apr, 18:55

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a afirmat, marţi, în plenul reunit, că deşi în cazul cererilor justiţiei a fost invocată în spaţiul public neconstituţionalitatea voturilor date în Senat, acestea au fost perfect legale, iar nemulţumirea politică a Opoziţiei e una şi legalitatea este alta.

Preşedintele Senatului a declarat că deşi a fost invocată nu o dată în spaţiul public neconstituţionalitatea voturilor date în Senat, privind cererile justiţiei, "atâta vreme cât Regulamentul senatorilor şi legea 96/2006 privind statutul parlamentarilor nu au făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate, voturile din Senat au fost perfect legale".

"Sigur că, politic, Opoziţia întodeauna are posibilitatea de a-şi manifesta nemulţumirea, dar nemulţumirea politică e una şi legalitatea este alta. (...) Au existat majorităţi diferite care au funcţionat în cazul solicitărilor Parchetului, în privinţa urmăririi penale şi arestarea preventivă.

Opinia publică nu are cum să înţeleagă aceste diferenţe, dar în cazul foştilor miniştri se aplică Legea 115 privind răspunderea ministerială, care presupune o altă majoritate decât în cazul reţinerii şi arestării pentru cei care au fost miniştri şi care au comis fapte în afara acţiunii mandatului de ministru", a explicat Tăriceanu.

El a menţionat că în cazul în care există referiri sau solicitări privind acţiuni ale foştilor miniştrilor, în calitatea acestora de foşti miniştri, atunci majoritatea este diferită.

Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să precizeze că "acţiunile politice ale Guvernului şi ale membrilor săi nu pot fi cenzurate de justiţie, este o interferenţă care nu este acceptată, a justiţiei, în activitatea Parlamentului şi în suveranitatea lui".

Preşedintele Senatului a mai spus că "Parlamentul nu încearcă, sub pavăza unor prevederi care nu erau concordante cu Constituţia, o protecţie, alta decât pentru cetăţenii obişnuiţi, pentru membrii Parlamentului".

Deputatul PNL Mircea Toader a declarat că "indiferent cât am vrea să ne acoperim de o prevedere a Regulamentului, trebuie să motivăm cu totul altfel".

"Este imposibil de explicat public, ne acoperim cu toţii de prevederi statutare sau legale, dar public este greu de apreciat de ce pentru unii e mumă şi pentru altul, ciumă", a arătat Toader.

Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a votat, marţi, cu 292 de voturi "pentru" şi un singur vot împotrivă, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel că deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ