Tăriceanu: S-ar putea ca cei din PSD să se trezească şi ei că li s-a umplut paharul cu Băsescu

| 18 sep, 2014

Preşedintele PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, la România TV, că declaraţiile din ultima vreme ale preşedintelui Traian Băsescu ar putea determina o schimbare de poziţie a PSD în ceee ce priveşte o a treia suspendare a acestuia din funcţie.

Călin Popescu Tăriceanu susţine că scandalul provocat de Traian Băsescu legat de existenţa unui ofiţer acoperit printre candidaţii la alegerile prezidenţiale şi aprecierile preşedintelui legate de unii membri ai Guvernului i-ar putea determina pe social-democraţi să se alăture demersului PLR de suspendare.

"La nivelul PSD există o anumită disponibilitate de analiză, de a avea în vedre elemente tactice şi de factori externi. În final, se face un calcul ce se câştigă şi ce se pierde. Eu sunt mai puţin tentat să-l fac (...) S-ar putea ca cei de la PSD, în faţa acestei campanii furibunde a preşedintelui, să se trezească şi ei că li s-a umplut paharul", a declarat Popescu Tăriceanu.

În opinia preşedintelui Senatului, suspendarea nu ar genera instabilitate, ci i-ar pune capăt. "Mulţi pot spune că suspendarea crează instabilitate. Dar ce stabilitate conferă Traian Băsescu în ochii românilor şi străinilor când vorbeşte de ofiţeri acoperiţi? Un adevărat preşedinte nu-şi permite să facă astfel de afirmaţii", a spus Tăriceanu.


Citeste mai mult pe RTV.NET.

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 sep, 2014
tadeus
Vorbesti prosti
Cind Seres a facut dezastrul de la MEC si s-a vazut are dosarul Hidroelectrica dosarul de tradare nationala si tu te derobezi de asta
Te tot intreb de ce ai fost dat afara din Ministerul Industriei si Comertului de fostul Presedinte Constantinescu
Ce afaceri ai aranjat cit ai fost ministru acolo
Cum stai cu Stirling
Cum ai cheltuit bani de la BCR pe campanie electorala in 2008
19 sep, 2014
Grassus
Bravo tovarase Panait, mare...curaj ai ca sa scrii un articol in care voi, utecistii de ieri si tesedistii de azi, sa va dati in asa hal cu stangu-n dreptu'! Cica pesedeul vostru s-ar putea sa se supere daca Basescu o mai tine una-ntruna cu ofiterul acoperit candidat la prezidentiale; pai de ce, tovarase? Ce treaba are "cel mai cinstit guvern" cu spionii ofiteri? Sau tovarasu' plagiator are cumva epoleti pe interior?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ