Traian Băsescu vrea referendum pentru un Parlament unicameral

| 11 iun, 2013

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că a demarat procedura declanşării unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari.

Principalele declaraţii ale şefului statului, potrivit Rtv.net:

- Parlamentul României poate fi caracterizat ineficient şi desprins de realităţile legislative. Parlamentarii se adună în plen şi votează 50 de legi, fără să ştie despre ce este vorba

- sunt foarte multe legi care trec fără ca măcar să fie dezbătute, doar în virtutea prevederilor constituţionale

- România funcţionează ca şi când ar avea un Parlament unicameral

- în 2010, am transmis proiectul de revizuire a Constituţie, care punea în aplicare referendumul din 2009

- în urmă cu o lună, plenul Parlamentului a respins propunerea de revizuire a Constituţie, mai mult s-a trecut la elaborarea unei noi Constituţii

- atitudinea Parlamentului nu este compatibilă cu statul de drept şi care creează un precedet periculos, în care se refuză punerea în aplicare a voinţei poporului.

- atitudinea USL, care respinge punerea in aplicare a referedumului din 2009 nu are nimic comun cu democratia

- mi-e greu să spun "asta e, nu am ce face, la revedere, popor roman". De aceea, marţi, am declanşat procedura declanşării unui nou referendum. Revizuirea Constitutiei nu s-a incheiat si mai exista sansa ca plenul Parlamentului sa vina la respect fata de poporul roman. Mai exista sansa ca CC sa respinga o lege care nu tine cont de referendum. Am declansat procedura si voi emite decretul in functie de ce se intampla in Parlament si la CC. Voi da posibilitatea romanilor sa se pronunte din nou daca doresc Parlament unicameral si cu 300 de parlamentari

- este obligatia mea sa nu spun "dragi romani" si sa dau democratiei ocazia sa se asese deasupra intereselor politicienilor

- voi emite decretul si in functie de ce se intampla cu legea referendumului.

- nu am vrut să lansez procedura lansării unui nou referendum în timpul vacanţei, ci câtă vreme parlamentarii mai sunt la serviciu

- cu premiul am avut discuţii şi m-a pus la curent cu s-a stabilit între el şi Crin Antonescu. M-a informat care au fost deciziile politice. Nu am mijloace ca să-i conving, decât folosind pârghiile constituţioale. În Parlament, dacă aş fi invitat, m-aş duce cu plăcere, dar am trimis Parlamentului un punct de vedere.

- Constituţia României este una bună. În momentul de faţă nu se îndeplineşte un singur standard, acela de a avea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ