Turcan: Vor fi colegi din PNL care vor vota Legea salarizării unitare

| 06 iun, 15:37

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a admis, marţi, că vor fi şi deputaţi liberali care vor vota în favoarea Legii salarizării unitare, deşi ea a caracterizat acest proiect de act normativ ca fiind "o făcătură de lege pe sistemul public de salarizare".

"PSD va trebui să răspundă 100% pentru această lege, care este haotică, este lipsită de stimulare pentru angajaţii din sistemul public şi este, per ansamblu, o nenorocire politică. (...) Foarte mulţi colegi vor vota împotrivă. Probabil că în plen votul va fi, în principiu de respingere. Vor fi însă şi câţiva colegi care au discutat cu colegii prezenţi în administraţia publică locale şi care i-au încurajat să voteze. Aşadar, e posibil să fie şi câteva voturide susţinere a legii salarizării unitare, dar cei mai mulţi colegi din PNL resping această făcătură de lege pe sistemul public de salarizare", a declarat Raluca Turcan.

Ea a precizat că sunt deputaţi PNL care au "impulsionări" din partea aleşilor locali ai PNL pentru a privi "partea plină a paharului" pe legea salarizării unitare, anume majorări salariale pe educaţie, sănătate şi ierarhizarea din administraţia publică locală.

"Rămâne în continuare aspectul sustenabilităţii şi al haosului generat pentru diferite categorii de angajaţi în administraţia publică locală", a adăugat preşedintele interimar al PNL.

Ea a precizat că liberalii care vor vota în favoarea legii salarizării unitare nu vor risca nicio sancţiune politică, întrucât votul din şedinţa de marţi a Biroului Politic Naţional "a fost foarte împărţit".

Tag-uri: Raluca Turcan
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ