USR face un proiect de lege care să intezică persoanelor condamnate penal să fie numite în funcţii publice

| 03 apr, 17:28

Liderul USR Nicuşor Dan a precizat, luni, că formaţiunea sa va elabora un proiect de lege privind interdicţia de a ocupa funcţii publice, alese sau numite, pentru persoanele condamnate penal, proiect rezultat în urma unei consultări publice pe această temă.

„Solicitarea celor care au protestat în stradă a fost să nu mai avem în funcţii publice oameni condamnaţi penal. Ar trebui să fie o chestiune de bun simţ, care nu ar trebuie să fie reglementată. Legea care interzice persoanelor condamnate să ocupe funcţii de miniştri a fost dată în acest sens. Partidele, însă, nu văd lucrurile acestea ca de la sine înţelese”, a spus Nicuşor Dan în debutul primei consultări publice pe această temă, organizată de USR şi desfăşurată la grupul formaţiunii din Camera Deputaţilor.

 

Nicuşor Dan a spus că, de la o idee susţinută în stradă şi până la un proiect de lege este o cale lungă, care presupune un efort de studiu al legislaţiei, al deciziilor CCR şi al deciziilor CEDO, studiu care a fost făcut de către colegii săi de la USR.

„În urma acestei dezbateri vom înainta un proiect de lege, funcţie de rezultatul dezbaterii”, a mai arătat Nicuşor Dan.

La rândul său, deputatul USR Silviu Dehelean, care a fost prezentat drept „manager de proiect” în această speţă, a precizat că există două variante: fie se merge pe propuneri de modificare la Codul penal, la partea de pedepse accesorii şi complementare care există, fie se merge pe un demers de modificare a Constituţiei.

„Dilema este dacă e mai potrivit să încercăm o astfel de modificare a Codului Penal, care ar reprezenta un pas în faţă, sau o iniţiere de modificare a Constituţiei”, a spus Dehelean, care a arătat că o iniţiativă legislativă în care să scrie foarte clar că cetăţenii condamnaţi penal nu pot fi aleşi în funcţii publice şi că îşi vor pierde mandatul dacă vor fi condamnaţi penal nu ar fi rezistat unui examen de constituţionalitate.

Mai mult, deputatul USR Ion Stelian a apreciat, şi el, că soluţiile juridice nu sunt întotdeuna uşor de găsit.

„Situaţia în cazul parlamentarilor nu e aceeaşi cu situaţia aleşilor locali. În cazul parlamentarilor avem consacrări constituţionale exprese. E mult mai greu să opreşti o persoană de la candidatură fără risc de conflict cu Constituţia. Se pune în discuţie limitarea unui drept fundamental – acela de a fi ales, şi un caz de încetare a unei funcţii”, a spus Ion Stelian.

El a mai arătat că s-ar putea avea în vedere şi modificarea Legii partidelor politice în sensul de stabilire a unui criteriu de a face parte dintr-un partid – în sensul de integritate, să nu fi fost condamnat penal.

La dezbatere au participat mai mulţi senatori şi deputaţi USR, reprezentanţi ai societăţii civile şi protestatari.

Tag-uri: Nicusor Dan, USR
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ