Vasile Blaga: Vreau să intrăm la guvernare de Paști!

| 04 apr, 16:26

Copreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Oradea, că el, personal, şi-ar dori ca PNL să intre la guvernare de Paşti, dar este nevoie de o majoritate parlamentară care să asigure succesul unei moţiuni de cenzură,potrivit stiripesurse.ro.

"Sunt mulţi colegi care dau termene, şi eu cred că nu fac bine. Şi eu, şi dna Gorghiu îi mai calmăm... Eu mi-aş dori să intrăm la guvernare de Paşti. Nicio problemă. Dar trebuie să ai o majoritate parlamentară care să îţi asigure succesul unei moţiuni de cenzură. De aceea, noi am trimis acest program de guvernare tuturor formaţiunilor politice din parlament, mai puţin PSD-ului, şi cei care vor achiesa la el vor semna o moţiune de cenzură. Avem răspuns până acum din partea domnului Geoană şi, în continuare, vom discuta cu forţele politice din Parlament, că aşa-i în democraţie" a declarat Blaga.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, anunţ important! Ce a decis preşedintele să facă după Paşti

El a precizat că programul de guvernare este aproape finalizat, fiind discutat şi dezbătut cu numeroase sindicate, cu societatea civilă, dar că, în acelaşi timp, este necesară şi construcţia partidului.

"Nu este simplă construcţia unui mare partid politic, aşa cum este astăzi Partidul Naţional Liberal. Avem nevoie de oameni integri, de buni profesionişti, care trebuie căutaţi de acum, pentru toate structurile acolo unde eşti chemat să nominalizezi oameni când vii la guvernare. Pentru că, în fiecare zi, suntem întrebaţi când preluăm guvernarea. Este evident că populaţia vrea schimbarea. Asta se demonstrează şi în scorul foarte mare pe care îl are, cel puţin în analize, PNL. Că o fi 45, că o fi 48, că se apropie de 50, este clar că există o dorinţă publică. Dar, pe de altă parte, noi am spus în permanenţă că guvernarea se poate prelua doar constituţional şi va fi preluată atunci când, printr-o moţiune de cenzură, guvernul Ponta va cădea. Eu cred că este obligatoriu să cadă, dacă ne gândim doar la boacănele făcute în ultimul timp" a spus Vasile Blaga, dând ca exemplu "hăituiala" la care ANAF-ul a supus micii întreprinzători.

Citeşte şi: Klaus Iohannis nu-l mai vrea premier pe Cătălin Predoiu. Cine ar putea să-i ia locul

Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a apreciat activitatea de fuziune ce a avut loc deja în organizaţiile din judeţul Bihor şi a mulţumit acestora pentru aportul deosebit pe care l-au avut la câştigarea alegerilor prezidenţiale.

 

Citeşte şi: Elena Udrea îi dă o lovitură DURĂ lui Blaga! Îi aduce DNA-ul în curtea PDL

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 apr, 20:26
Exilatul Gica
unui buldog nenorocit
Poate la Pastele Cailor sau la Calendele Grecesti, veti mai teroriza din nou aceasta tara. Pregateste-ti geanta si vezi, ca te asteapta Elena Udrea, sa infintati un nou PDL in PUSCARIE. Nu ati inteles, ca grefa voastra pe spinarea PNL, nu va scuteste de puscarie, si confiscarea averilor? Acesta este mesajul meu de Paste, pentru falcosul acesta inconstient, ce se mai crede inca "politician". Ne mai vedem la Pastele Cailor, bine ?
04 apr, 19:12
tyrex
Nu bai kriminal nenorocit voi o sa fiti daca se face dreptate pana de Pasti la puscarie sau sus la Dumnezeu ca nu va mai rabda pe pamantul asta, viermi de latrina.Ai numai rahat in cap daca poti sa crezi ca dupa guvernarea voastra kriminala si desfiintarea voastra practic la ultimile alegeri , romanii mai pot vota un partid de kurve, hoti, kriminali si tradatori ca voi.Sunteti cea mai penala si jegoasa adunatura sub emblema unui asa zis partid. Iar tu esti cea ma imbecila si nerusinata javra din acel bordel numit PDL .Dispari pana nu ti se pune pielea pe bat nesimtitule.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ