Verde'nlăcrimat, băsism încrâncenat

Există un grup de ”inițiați” din jurul lui Traian Băsescu, gardienii pietrei filosofale ce transformă banul public în avere personală. Acești protejați ai dreptei, imuni până acum la orice anchetă, își numără în prezent îngrijorați ultimele zile în libertate.

"Pietrele” rămase-n PDL de pe vremea când vodă Băsescu conducea nestingherit și la grămadă partidul și țara își leagănă ultimele iluzii înainte de înfrângerea finală pe imnul săltăreț al formațiunii disimulate în struțo-cămila rezultată după preluarea PNL-ului gata împăiat de la Crin Antonescu.

Dar imnul înrourat, gândit cândva să se potrivească mai degrabă ritmului hrăpăreț de acumulare a resurselor de tot felul, muzichia populară a partidului mastodont în care au prosperat Blaga, Udrea, Boc, Videanu și mulți alții nu se mai pupă cu disperarea sumanelor odinioară portocalii, ce s-ar retrage azi și-n munți, din fața eșecului. Verdele'nrourat de odinioară, în loc să devină verdele'nlăcrimat al retrospectivei oneste, al recunoașterii și analizei oricât de tardive a greșelilor proprii, a comutat direct în verdele'ncrâncenat și băsismul fanatizat al celor care învârt deasupra capetelor noastre paloșul cu tăișul dublu, al prostiei și aroganței.

Citeşte şi: Traian Băsescu a votat: Simt că încep să scap de o GREUTATE din spate


Există un grup de ”inițiați” din jurul lui Traian Băsescu, gardienii pietrei filosofale ce transformă banul public în avere personală. Acești protejați ai dreptei, imuni până acum la orice anchetă, își numără în prezent îngrijorați ultimele zile în libertate, o problemă previzibilă de altfel, căci cine ar fi crezut că va rezista la nesfârșit barajul ridicat în fața sutelor de sesizări privind fapte grave de corupție din perioada guvernărilor portocalii. Procurorii vor începe în curând să caute și la dreapta ceea ce li s-a spus până acum că pot găsi doar la stânga. Corupția va fi abordată din nou așa cum trebuie, ca un flagel ce ține de natura umană și nu de coloratura politică.

Citeşte şi: Iohannis – cel mai nepregătit candidat pentru funcția de președinte din ultimii 25 de ani


Dar până atunci acești ”desperados” băsiști vor face tot ce le stă în putință să manipuleze și să-i intoxice pe cei din jur. Vor mișca și pietrele să demonizeze o formațiune politică pentru că ”e de stânga”, adică exact cum erau și ei înainte să năpârlească conjunctural, uneori chiar de mai multe ori. Vor bate monedă pe ”ciuma roșie”, de parcă românii n-ar fi trecut cu greu prin regimul Băsescu, supraviețuind cu greu ”apocalipsurilor portocalii”. Vor nega evidențele, cifrele economiei, statisticile și prognozele, doar doar vor reuși să-i ambaleze pe cei mai slabi de îngeri, chiar dacă printr-o astfel de manipulare ajung să se contrazică cu Fondul Monetar Internațional și cu Comisia Europeană.

Vor inventa problema diasporei, sperând în reeditarea episodului compromițător patronat de Baconschi, la Paris, în 2009. Și asta deși cifrele vorbesc și arată clar că, dincolo de disfuncționalități, la primul tur au votat în străinătate cu 70% mai mulți români decât la alegerile precedente... Deși noul ministru de externe, Teodor Meleșcanu declară că s-au luat măsuri pentru fluidizarea votului și că, deși toate estimările statistice indică participarea a cel mult 200.000 de români, s-au trimis 800.000 de buletine de vot...

Citeşte şi: Klaus Iohannis este girul continuării regimului Traian Băsescu

Le vor cere pe rețelele de socializare românilor din străinătate să-și amenințe și șantajeze (!!) părinții și rudele rămase acasă, dacă nu votează într-un anumit fel. Le vor cere românilor din țară să fure și să ascundă actele de identitate ale părinților și rudelor pe care le suspectează că vor vota altfel decât vor ei. Și nu în ultimul rând vor întoarce principiul democratic pe dos, pretinzând că ”insurecția” se face în stradă și nu la urne. Aceasta este fabrica de ”eroi în turul II” a dreptei, care ar dori să-i conducă pe români și în viitor, cum i-a condus și în trecut: nu eroi ci simpli boi, încolonați frumos spre abatorul tăierilor de tot felul...

Pe candidatul Iohannis l-am iertat pentru acumularea unei averi inepte. Au fost ani confuzi pentru țară și mulți au uitat vorba veche care spune că toți vom ajunge cândva oale și ulcele. L-am iertat și pentru că i-a tras-o medieval fostului său șef. Crin Antonescu a cules ce-a semănat. L-am iertat și pentru că nu cunoaște la perfecție limba română. Dacă japonezul Alberto Fujimori a putut servi  Peru ca președinte pentru zece ani, ar putea fi și Iohannis un președinte al României, măcar un mandat. L-am iertat și pentru acuzele ce s-ar putea dovedi nefondate cu privire la copiii dispăruți în Canada. Dar nu-l pot ierta pentru că nu și-a exprimat îngrijorarea firească pentru acei copii. Klaus Iohannis nu a găsit singurul ton moral corect în această problemă: să dea asigurări că va face toate demersurile și va sprijini instituțiile statului român să afle adevărul, oricât de crud, despre acei copii nevinovați. Pentru mine Klaus Iohannis este doar un robot administrativ, fără suflet și fără copilărie.

Singurul candidat care întinde o mână spre toți românii, deci și spre acești oameni amintiți mai sus, intoxicați ca vai de ei de propaganda unor profitori, este Victor Ponta. Am să-l votez cu totată încrederea, pentru că doar el a avut inspirația mesajului de unire, a chemării la luciditate a tuturor cetățenilor acestei țări. Și pentru că, oltean dinspre mamă, nu mă las prostit așa ușor de aberațiile băsiste care vor să mă facă să cred că un președinte social-democrat va aduce iadul pe pământ în România. Până una alta stânga românească a acceptat transferul democratic de putere, când Ion Iliescu l-a felicitat pe Emil Constantinescu. O performanță de care dreapta românească, până la dovada contrară, nu se arată capabilă. Veniți și luați lumină, de data asta la urne. Există viață și după Traian Băsescu. Depinde numai de noi cât va fi de bună.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 noi, 2014
cantautor
spune-mi te rog,dupa ce o sa stai ascuns o vreme,cand ai putin timp...
parintii lui Iohannis din casa aia mare,unde sunt chiriasi,te asteapta la un interviu
vezi sa nu o ia Evenimentul Zilei inaintea ta...
18 noi, 2014
cantautor
presedintele internetului ....
se pare ca pana la urma Sarbu si-a tinut promisiunea,nu?
17 noi, 2014
sociomilog
din ciclul:hai sa radem cu Ferenczy olteanul
Ce ar mai putea aduce nou, în aceste condiții, următoarele dezbateri? Poate doar un zero virgulă ceva la sută pentru Iohannis, ca premiu de consolare și de compătimire, din partea unui popor care este destul de milos chiar și cu cine nu merită, dacă a ajuns la podea.
17 noi, 2014
Palada Mieunel Probabilistic
Deci ascultati la mosul probabilistic: pot sa puna politrucii lui Iohannis jde mii de poze cu periuta de dinti in mina, tot degeaba. Sint sute de mii de romani care acum, chiar acum, chiar in clipa asta, cind voi cititi aceste rinduri ale nemernicului guvernamental, intra in sectiile de votare sa dea cu stampila sa scapam de Basescu si de minionul sau, Iohannis.

Acum. Chiar acum. In tara.

Relax. Luati cu alcool. Mars la vot sa va treaca emotiile.

Pufosilor..."
17 noi, 2014
cantautor
Romania TV/CSCI: Victor Ponta - 50,72%, Klaus Iohannis - 49,28%
profesionalism CSCI!!!!!!!!!!!!!!!!!
au votat afara peste 350.000
in tara ne-am dus si am luat lumina
n-a tinut vrajeala lui Palada cu ucenicii lui Iliescu care au fost in P.Universitatii
este deja luni....
17 noi, 2014
bugetofagul
"Aveti rabdare. Tineti-va cumpatul. Se joaca pina la capat. Masuratorile probabilistice spun: pe acolo, prin preajma lui 50%. Si aia care il dau pe VP cistigator (adica Sociopol si CSCI), si aia care il dau pe KI cistigator (CURS / Avangarde, respectiv IRES). Orice e posibil. Va fi o noapte lunga. O noapte de vreo 2-3 zile. Cum credeti ca era Basescu in noaptea lui 2009, cind seara toti spuneam ca a cistigat Geoana? La fel si acum. Pina nu zice BEC cea mai foarte finala si cea mai foarte oficiala numaratoare, se joaca pina la ultimul vot. Hai, ca se poate!", a scris Mirel Palada pe pagina sa de Facebook.
17 noi, 2014
WC Tudor(aliat al tanarului Ponta)
..... ar trebui insa sa intelegi ca dormi dupa cum ti-ai asternut. lasa-ne. vremea ta a trecut. http://turambarr.blogspot.ro/2014/11/generatiei-mele-cu-drag.html
da,a trecut,insa...Comisia de Etica va incepe sa-si faca treaba....
17 noi, 2014
Dan Slugarescu
nu este nimic pierdut...
ungurii din Oltenia,acum merg la vot in SUA..
sunt sute de mii,peste Atlantic
acolo nu s-au inchis urnele
se poate rasturna situatia
stati pe aproape,nici nu stiti ce pierdeti

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ