VIDEO Semnele RĂZBOIULUI mondial? În mai multe biserici din Ucraina și Rusia ICOANELE au început să PLÂNGĂ

| 07 mai, 2014

Un fenomen straniu a fost remarcat în mai multe biserici ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei și Rusiei odată cu începerea crizei politice. Zeci de icoane au început să plângă cu lacrimi de sânge.

Mass media din Ucraina, cât și cea din Rusia, a semnalat acest fenomen și există numeroase voci care pretind că acestea sunt semnele unui nou război mondial, scrie efemeride.ro.

Destui sunt cei ce vorbesc că este transmis un “mesaj din cer”, care ar aduce a semn rău, alţii se închină la icoane şi cer ajutorul şi mila lui Dumnezeu în criza şi haosul creat.

Acest mesaj, după părerea celor mai mulți, se referă la începutul a ceea ce omenirea va cunoaște drept Al Treilea Război Mondial. Chiar dacă situația pare puțin cam deplasată, lucrurile tind să prindă o întorsătură stranie în contextul evenimentelor care se petrec în ziua de astăzi în Ucraina.

Acest fenomen spontan a plângerii în masă a icoanelor nu s-a întâmplat de foarte mult timp, întâmplându-se mai ales pe fondul unor catastrofe mari. De exemplu, cum s-a întâmplat înainte de revoluția din 1917, care a fost precedată în 1918 de un război civil în Rusia, care a adus suferința și moartea a milioane de oameni.

Atunci, ca și acum, mai multe icoane din diverse biserici de pe teritoriul Rusiei au început să plângă cu lacrimi de sânge, fenomen care a fost considerat prevestitor.

Cazuri de plângere a icoanelor au fost observate de curând în Syktyvkar, Pechora, Rostov-pe-Don, Novokuznetsk, Odesa, Rivne, Kiev, Sankt Petersburg și în alte orașe.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 mai, 2014
Cuviosul Portofenie
Fiilor, nu va lasati ademeniti de falsele moaste, vechi, tari si urat mirositoare ! Va rog sa veniti la biserica pentru ca am sa va poftesc sub patrafirul meu. Aici veti gasi unicele moaste vii, compuse dintr-un organ cilindric, vanjos si lung de 22 de centimetri, cu cap gros, precum si doua bile paroase si mari asemeni unor oua de strut. Sunt fierbinti, primitoare, izvorasc o mireasma dulce de stromeleag si daca le molfaiti alene, veti trezi izvorul de mir sub forma unui jet alb, laptos, fierbinte si reconfortant. Asadar, nu mai asteptati, ci poftiti la coada, la adevaratele moaste facatoare de minuni ale cuviosului Portofenie !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ