Vizita ministrului Mihnea Costoiu la NASA – un alt pas important pentru relația România – SUA

| 12 ian, 2014

În timpul întrevederilor oficiale, Mihnea Costoiu a repetat intenţia instituțiilor din România și a Ambasadei noastre în Statele Unite de a crea o catedră de limba română, în parteneriat cu universităţile de prestigiu din Washington. Acesta ar fi un pas foarte important pentru comunitatea românească din SUA, care numără, conform estimărilor, peste 1 milion de persoane.

Relația dintre România și SUA evoluează pe toate planurile. După buna colaborare în domeniile politic și militar, și în contextul pregătirii unor soluții pentru îmbunătățirea cooperării economice, liderii Ministerului Educației Naționale fac pași importanți pentru a pune bazele unei relații puternice în domeniile învățământului și cercetării.

În cadrul vizitei sale în Statele Unite ale Americii, care se desfășoară în perioada 6-14 ianuarie, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a avut o întrevedere, la sediul NASA, cu Charles F. Bolden, administratorul NASA şi general în retragere al Corpului Puşcaşilor Marini.

Charles F. Bolden este o figură proeminentă a aeronauticii americane, participant la patru misiuni în spaţiu ale agenţiei americane, dintre care trei în calitate de conducător al acestora. Șeful NASA a exprimat față de ministrul Costoiu deschiderea părţii americane de a sprijini cercetarea spaţială românească, mai ales prin participarea specialiştilor NASA la elaborarea şi implementarea proiectelor româneşti de cercetare spaţială, prevăzute de strategia de cercetare a României pentru perioada 2014-2020.

La întrevedere a participat şi domnul Marius-Ioan Piso, directorul general al Agenţiei Spaţiale Române (ROSA). Discuţiile demnitarilor au atins subiecte precum colaborarea dintre Agenţia Spaţială Română şi NASA în proiecte de exploatare interplanetară, în domeniul nano-sateliţilor şi al aplicaţiilor spaţiale pentru agricultură sau pentru monitorizarea dezastrelor.

Delegaţia română a prezentat realizările româneşti în domeniul cercetării spaţiale, beneficiile implicării României în programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), dar au fost prezentate detalii și despre proiectele paneuropene în care România este implicată în acest moment – de exemplu, proiectul ELI-NP (Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics). Discuţiile despre acest subiect au abordat posibilitatea realizării unui acord bilateral legat de proiectele de cercetare ce pot fi desfăşurate în jurul infrastructurii ELI - NP de la Măgurele.

Totodată, cu scopul de a promova potenţialul învăţământului superior şi cercetării româneşti pe plan internațional, ministrul Mihnea Costoiu și-a programat și întrevederi cu reprezentanţi ai universităţilor Georgetown, George Washington şi Harvard, dar și cu reprezentanţi de vârf ai companiilor americane din cadrul Consiliului de Afaceri SUA-România şi cu omologi din instituţiile cu impact major asupra evoluţiei cercetării aplicate din România, precum Departamentul pentru Energie al SUA (DoE) sau Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA).

În timpul întrevederilor oficiale, Mihnea Costoiu a repetat intenţia instituțiilor din România și a Ambasadei noastre în Statele Unite de a crea o catedră de limba română, în parteneriat cu universităţile de prestigiu din Washington. Acesta ar fi un pas foarte important pentru comunitatea românească din SUA, care numără, conform estimărilor, peste 1 milion de persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ