Adevăratul motiv al retragerii EBei vine de la Cluj, din gura lui Emil Boc

| 28 mar, 2014

Boc, portavocea familiei prezidențiale nu se deziminte și își asumă acum rolul de avocat al diavolului sau, mai exact, al diavoliței EBA.

Lovitura de teatru dată de fata lui tata renunțând la un nou mandat în Parlamentul European își găsește acum justificare oficială venită de la Cluj, din gura lui Emil Boc, care o ridică pe EBA pe un piedestal al moralității și o dă exemplu drept un om politic responsabil.

Asistăm de câteva la zile la o avalanșă de declații patetice ale Elenei Băsescu care, în mărinimia ei, s-a decis să nu candideze în alegerile europarlamentare nici ca independent, nici pe lista PMP. Afirmații precum „doresc ca acest proiect lansat de tatăl meu să reuşească să dea, în 2016, premierul”, „PMP este un partid care nu a trecut textul electoral”, „poziţionarea mea pe un loc eligibil m-ar dezonora”, fac dovada unei ipocrizii ieșite din comun, a unei încercări de rebranding personal. În schimb, Boc face poc și dă în vileag adevăratul motiv al renunțării și anume material pentru o campanie negativă - „e un gest de responsabilitate, speram să fie urmat și de alte doamne, care ar putea face un pas înapoi. Mă refer la soțiile unor demnitari – doamna Ponta, doamna Vălean, cred că era un lucru bun dacă făceau un pas înapoi”.

Curiosă este amnezia Elenei Băsescu care nu-și mai amintește că în 2009 practic a primit mandatul în Parlamentul European servit pe tavă de slugile devotate ale lui tata, aceleași care erau și acum dispuse să-i pună Bruxelles-ul la picoare. Acum, pozează în persoana mai mare, generoasă și corectă, care sacrifică interesul personal pentru binele partidului, iar prin gestul făcut își permite să critice modul în care celelalte partide își desemnează candidații pentru europarlamentare. În sprijinul acestei strategii era de așteptat să vină de-al de Boc și Udrea, al căror interes este să-l țină pe Băsescu fericit și mulțumit.

În realitate, mișcarea Elenei Băsescu este cu siguranță una bine gândită de mult, dar care aștepta momentul potrivit pentru a fi pusă în aplicare. Pe sistemul loviturii de teatru cu “dragă Stolo”, mezina familiei prezidențiale a reușit să facă un adevărat circ și să atragă atenția mass-media asupra PMP prin demisia din PDL, înscrierea în PMP, decizia de a nu candida și nu în ultimul rând înalta moralitate care a stat la baza deciziei. Scopul Ebei este unul clar și a fost recunoscut chiar de ea – „Mă tentează o candidatură la alegerile parlamentare din 2016, doresc să mă clădesc ca om politic în ţară”.

Pe final, i-am putea sugera Ebei să-și amintească vesrsurile melodiei pentru care a filmat videoclipul în anii 2000 și să urmeze cu strictețe sfatul - Când nu mai știi ce să faci, ai putea să-ncerci să taci,/ Nu vrei să-nțelegi și începi să mă stresezi/ Și dacă nu am chef de tine lasă-mă.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 mar, 2014
El Condor
cuvant liber
Ioane - pentru stiinta ta, nu a reusit nici un partid sa puna gheara pe mine si, de aceea, imi permit sa fac propriile observatii si sa-mi transmit propriile impresii, fara nici o "influenta" si nici o "impunere" trasata de cineva. Asa ca , mai incearca, poate reusesti sa afli pe ce lume traiesti .
29 mar, 2014
ionut
incepe distractia
Emisiunile umoristice transmise pe diferite televiziuni se vor desfiinta...Zgonea, cu televiziunea lui, va bate toate recordurile de audienta...Toti vom fi doar ochi si urechi la ''luarile de pozitie'' ale agramatei cu nick-ul de numar de inmatriculare.
29 mar, 2014
CERBER
...nu cred ca in familia Basescu, se cunoaste bunul simt despre care vorbeste, EBA... cred ca avea putina credibilitate, daca EBA nu era impinsa de la bun inceput in parlamentul European...acum gandesc ca este mult prea tarziu pentru a demonstra poporului, lectii de moralitate si bun simt
29 mar, 2014
io dixit
bun simt
ati avut senzatia ca la politicieni in general bunul simt ar fi ceva cautat? cu ce va uimit bunul simt din familia ponta-sirbu, hrebenciuc, voiculescu, antonescu, etc. de dreapta, de stinga, sint tot o apa si un pamint.
29 mar, 2014
ION
Se vede un EL CONDOR PSD-ist, deasemeni IOANA care subscrie la hotiile acetui partid-plgiator
29 mar, 2014
Adrian
Romania
Traim in tara in care politicienii au invatat lectia votarii si nu mai putem scapa de ei. Pana nu dispare generatia aceasta de pensionari, tigani si oameni de la marginea societatii(de fapt asta este electoratul roman!!!) Daca s-ar trezi si cealalta parte, adica oamenii care nu merg la vot si cei care sunt plecati din tara, si daca, realizand ca actuala clasa politica este cea care duce Romnania la pierzanie, am gasi o solutie sa o scoatem de acolo, am putea spera la mai bine. Dar.............vise domle, vise..........

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ