ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mihnea Costoiu: Am votat pentru un om care va schimba faţa României

| 16 noi, 2014

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat duminică, la Târgu-Jiu, că a votat 'pentru un tânăr politician, pentru un om care e capabil să unească România şi care va schimba faţa României'.

Acesta a precizat că a ales să voteze 'acasă, la Târgu-Jiu', în colegiul în care a fost ales în funcţia de senator.

'Am votat pentru un tânăr politician, pentru un om care e capabil să unească România şi pe români, care s-a ţinut de cuvânt şi sunt convins că va schimba faţa României. Astăzi, am votat pentru un om care a adus un gând bun pentru foarte mulţi oameni, pentru un om care a reuşit să arate că se poate, un om care ne-a redat mândria de a fi români. Şi sunt convins că astăzi acest om va reuşi să câştige', a afirmat Mihnea Costoiu. 

El a votat cu paşaportul diplomatic pe lista suplimentară, menţionând la ieşirea din secţia de vot că nu i-a luat mult timp să completeze cererea aferentă. Totodată, el şi-a exprimat convingerea că numărul românilor din străinătate care se vor prezenta la vot în turul al doilea va fi mai mare decât cel din 2 noiembrie.

'Nu mi-a luat foarte mult timp să completez cererea pentru lista suplimentară. Sunt convins că şi în diasporă vor vota foarte mulţi români, astăzi, mai mulţi decât au votat pentru 2 noiembrie. Din nefericire, sunt foarte mulţi cei din opoziţie care nu au venit sau nu au anunţat că vor veni în secţiile de vot şi orice om care lipseşte înseamnă îngreunarea procesului de votare, dar sperăm că, până la deschiderea urnelor, vor fi la secţiile de vot astfel încât să poată vota cât mai mulţi', a conchis Mihnea Costoiu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 apr, 02:36
j1Zt8MKf1
ZhTRtF2SZwV2
Lieber Buhdrardt,gass sieht ja schon mal richtig gut aus. Toller Anfang. Ich wünsche Euch einen ganz schönen Start. Herzlichst Ulrich http://qesonnehl.com [url=http://utbwsghkag.com]utbwsghkag[/url] [link=http://vasojdrevpq.com]vasojdrevpq[/link]
28 apr, 19:36
6Fpk62DkAx
FMnYKJEU0me
o euro só tem uma vantagem é mesmo ele mesmo isto é a moeda igual tirando as moedas e as notas é tudo merda as politicas os poct­Ãilos Maastricht tudo merda e fraquinha
28 apr, 13:37
9rYKlTt2NwU
xAJxTi2A
Fantastic merchandise from you, gentleman. Ive study your stuff in advance of and youre emailthcpaly as fine amazing. I enjoy what youve got acceptably at this time, esteem what youre stating and the way you utter it. You achieve it entertaining and you even at the present supervise to help file it intelligent. I cant hold your fire to get from beginning to end extra beginning you. To facilitate is especially an incredible weblog. http://jodchdyr.com [url=http://rxuwogzo.com]rxuwogzo[/url] [link=http://gaznkt.com]gaznkt[/link]
28 apr, 07:19
27ZElLyjzPv
lD9aQ1Bk
I¡¦ve learn a few excellent stuff here. Definitely worth boiroakkmng for revisiting. I wonder how so much attempt you place to make this kind of excellent informative website.
27 apr, 10:13
yB6oHA4nnn
1eVORzMC
That's not even 10 mintues well spent!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ