Analiștii economici anticipează îngenuncherea propagandei

| 13 noi, 2014

După ce Comisia Europeană a anticipat deja că PIB-ul României a crescut în trimestrul al treilea cu 1,1% față de perioada similară a anului trecut, vineri, Institutul Național de Statistică va anunța în premieră datele macroeconomice pentru perioada iulie-septembrie.

Cu toate că datele PIB pentru trimestrul al treilea nu au fost date publicității de specialiștii de la INS, în baza evoluției cifrelor statistice din luna septembrie, o serie de analiști anticipează o creștere economică.

Potrivit majorității analiștilor economici consultați de către presa de specialitate, în cel de al treilea trimestru se anticipează o revenire pozitivă a creșterii PIB, fiind ajutată în special de servicii, agricultură și producția industrială. Deși în lunile de vară producția industrială, unul din indicatorii importanți ai PIB, a fost afectată de scăderea comenzilor din Europa Occidentală ca urmare a perioadei vacanțelor, începând cu luna septembrie s-a înregistrat un salt de 6,1% faţă de aceeaşi lună din 2013. Astfel, ca urmare a evoluției din luna septembrie este de așteptat ca în cel de al treilea trimestru producția industrială să înregistreze o creștere în comparație cu perioada precedentă a acestui an și cu perioada iulie-septembrie din anul 2013, contribuind astfel la relansarea PIB.

Un sprijin important pentru creșterea economică din cel de al treilea trimestru îl va oferi agricultura. Datele parțiale venite din partea agriculturii arată că în anul 2014 recolta din acest an va fi similară celei din 2013. De altfel, în primele opt luni ale acestui an, exporturile de produse agroalimentare au totalizat 3,27 de miliarde de euro, înregistrând un avans de 11,4% față de aceeași perioadă din 2013. Comparativ cu anul trecut, când în primele opt luni, țara noastră a înregistrat  un deficit comercial de 137 de milioane de euro, acum, România înregistrează un sold pozitiv de 140,6 milioane de euro. Mai mult, dacă în 2013, exportul de produse agroalimentare a încheiat un plus de circa 50 de milioane de euro, anul acesta, România a recuperat aproape 300 de milioane de euro în doar opt luni, iar la finalul anului suma ar putea crește mult mai mult până la sfârșitul acestui an.

Similar cu tendințele înregistrate în ultimii doi ani, exportul își continuă și în trimestrul al treilea creșterea, contribuind decisiv la revirimentul economic. Numai în luna septembrie exporturile au crescut cu 10,2%, înregistrând un maxim istoric de 4,9 miliarde de euro. Totodată, pe lângă aportul important la creșterea PIB pe care îl vor furniza exporturile, agricultura și producția industrială, acestora li se va adăuga consumul intern. Datele publicate în ultimele luni au evidențiat relansarea consumului intern care după perioada de recesiune a început din acest an să crească. În luna septembrie, datele furnizate de INS au arătat o majorare a cifrei afacerii comerțului cu de 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În ciuda propagandei ACL care anunță recesiunea în România, cu scopul de a-i aduce mai multe voturi lui Klaus Iohannis, datele parțiale frunizate de INS și opinia analiștilor economici vine să confirme o dată în plus eficiența  politicilor implementate de cabinetul Victor Ponta. Publicarea datelor oficiale cu privire la evoluția PIB în perioada iulie-septembrie va pune capăt o dată pentru totdeauna campaniei de manipulare a oamenilor lui Klaus Iohannis care își doresc ca economia să înregistreze un recul doar pentru ca liberalul să câștige câteva voturi în plus.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 noi, 2014
palada
sursa:comisarul.ro
Un bou! Victor Ponta s-a făcut de râs la ultima apariție televizată! La Antena 3, ”președintele care unește” și cel care s-a declarat mereu că e ”mândru că e român” a gafat teribil.

Ponta a spus că și-ar fi dorit să-l întrebe pe Iohannis dacă știe prima strofă din Imnul Național. Moderatorul Mihai Gâdea i-a adresat el întrebarea prezidențiabilului PSD. Și, surpriză! Ponta a greșit. Și asta fără să aibă presiunea unui adversar în platou.

În loc de ”Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani!” , Ponta a spus ”În care te-adânciră barbarii TĂI tirani! ”

Şi noi, ca inconştienţii, râdem de fotbalişti! Când avem prostul naţional lângă noi....
14 noi, 2014
Cristian Socol
a primit cupon si autorul?ca Palada si Sultanescu au primit
Astfel, Direcția de Asistență Socială a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice a transmis azi (chiar înainte de turul II) către Agenția Națională pentru Prestații și Inspecție Socială o adresă prin care anunța că „persoanele care nu se mai încadrează în categoriile eligibile, returnează aceste cupoane. Returnarea cupoanelor se face către Ministerul Fondurilor Europene (MFE), în calitatea sa de autoritate contractantă a Programului, care a emis respectivele cupoane în vederea anulării lor. MFE va trimite în următoarea perioadă instrucțiuni cu privire la procedura de colectare și restituire a cupoanelor transmise persoanelor neeligibile”.
14 noi, 2014
Cristian Socol
onanistul(?) Stoica versus analistii Bloomberg
Analistii portalului Bloomberg sustin ca rectificarea bugetara pozitiva care, „intamplator” a avut loc dupa intrarea premierului Victor Ponta in cursa pentru Cotroceni, trebuie privita cu ingrijorare. Aceasta deoarece valul de fonduri alocat catre primarii pentru refacerea drumurilor si renovarea scolilor (oricum necesare) si bisericilor va goli vistieria statului care, in 2015, va trebui sa faca ajustari serioase, adica sa mareasca sau sa inventeze noi taxe. Sigur, autoritatile au contestat vehement ori de cate ori presa a avertizat, impreuna cu analistii economici, asupra riscului majorarii taxelor, din cauza aventurilor fiscale din acest an: taxa pe stalp, scaderea CAS la angajator, amnistie fiscala etc. Or, tocmai acestea pun in pericol nu doar deficitul bugetar asumat in fata FMI si a UE, de 1,4% din PIB, dar si bugetul in sine.

Avertismente la tot pasul

Ca tot veni vorba de UE, Bloomberg a reamintit avertismentul dat Romaniei de Comisia Europeana, dar si pe cel al FMI. Astfel, in Raportul de toamna al Comisiei Europene se arata ca guvernul va trebui sa majoreze taxele sau sa scada alocatiile bugetare, pentru a compensa scaderile de venituri prognozate in 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stalp si a accizelor. De asemenea, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria, Guilermo Tolosa, a atras atentia autoritatilor de la Bucuresti sa nu-si submineze propriile angajamente referitoare la fiscalitate (adica sa majoreze colectarea, altfel se impun noi taxe, pentru incadrarea in deficitul bugetar asumat). Ce spune Victor Ponta? Ca, cica, nici nu am avut recesiune in acest an (desi Eurostat a confiormat acest lucru) si ca acest lucru va fi dovedit de datele economice care vor fi publicate, azi, de Institutul National de Statistica. Si daca nu e asa?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ