CONCLUZIA lui Iohannis după cele două DEZBATERI: M-am descurcat destul de bine

| 13 noi, 2014

Alegeri prezidenţiale 2014. Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că "sondajele noastre arată o diferență între noi de cel mult 1%".

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis a evitat ultima ocazie de a se confrunta cu Victor Ponta, după ce a pierdut fără drept de apel cele două dezbateri la care s-a aflat în faţa lui Victor Ponta. În această seară, Klaus Iohannis a ales să meargă la Digi 24, iar Victor Ponta îl invitase anterior la ultima confruntare la Antena 3.

Ce a spuns Klaus Iohannis despre cele mai recente sondaje apărute în media

"Aceste sondaje sunt folosite de multe ori pentru a induce în electorat ideea că un candidat stă mult mai bine si că nu are rost să mai votați, oricum câștigă Ponta.  Sondajele noastre arată o diferență între noi de cel mult 1%. Nu mi se pare o chestiune așa de serioasă să vii în fiecare zi cu un sondaj. Toate sondajele noastre arată că suntem la egalitate. Vom ști duminică cum a evouat balanța", a punctat Klaus Iohannis, transmite digi24.

Citeşte şi: SONDAJ: Cum s-a schimbat votul românilor cu trei zile înainte de alegeri

Cele mai importante declaraţii ale lui Iohannis:

De la începutul campaniei am spus că vreau dezbatere. Dl. Ponta a spus că stă la televizor și mănâncă popcorn. Am înțeles în primul tur, el e prim-ministru, nu se coboară la noi, muritorii de rând.

În turul al doilea am propus o dezbatere în mediul academic, dl. Ponta a făcut singur programul, la ce televiziuni, cu ce teme a vrut el. Atunci am hotărât că nu se poate o campanie fără dezbatere. Am fost la acele dezbateri, au fost două, cred că lucrurile sunt bune până aici, oamenii au văzut ce era de văzut.

Am ferma convingere că dl. Ponta nu a vrut să intre într-o dezbatere, sau staff-ul domniei sale sau baronii care îl susțin. Așa cum ne-am întâlnit la două televiziuni, ne puteam întâlni și la IPP, și în altă parte, se putea stabili de acum o lună.

Sunt de părere că m-am descurcat destul de bine, dar vom ști după votul de duminică.

- Sunt convins că vom avea creșteri de impozite și taxe, nu există îndoială asupra acestei chestiuni. Lumea a crezut că sunt anunțuri de campanie electorală, dar sunt foarte adevărate.  Există un plus la cheltuieli de peste 15 miliarde de lei.

- Guvernul PSD trebuie să plătească tot ce a promis Victor Ponta în campania electorală, să acopere promisiunile candidatului Victor Ponta.  E foarte posibil să aflăm după ce s-a terminat campania electorală că s-a terminat și cu reducerea CAS.

Cele 15 miliarde trebuie plătite de oricine vine în 2015. Dacă rămâne guvernul PSD vom avea creșteri de taxe fără să gândească pe termen lung.  Am cerut Guvernului Ponta să vină cu bugetul în Parlament. 15 noiembrie e peste două zile și nu văd nicio mișcare.

Despre legea amnistiei și grațierii

Pesediștii spun că chiar doresc stat de drept, dar, ghinion, nu au dorit deloc.  Am făcut din nou apel să se reunească Parlamentul, pesediștii au spus că nu se poate. PSD nu dorește să respingă legea. Vrea ca după alegeri să o voteze și să-și scoată corupții din închisori. Am fost la fel de categoric și săptămână, și acum două săptămâni. Atunci erau mai mulți candidați, poate nu s-a auzit așa de bine. Eu vreau o schimbare a clasei politice din România. Politicienii care au fost corupți să fie condamnați. Dl. Ponta vrea să-i spele și să-i scoată din închisori. Eu vreau curățenie.

Despre Ucraina şi politica externă

Trebuie să fim parte din tot efortul care se face pentru stabilizarea situației din estul Ucrainei. Doar împreună se pot lua măsuri care redresează situația. Este exclusă o intervenție unilaterală a României sau a altcuiva.  Situația este complicată. Este pentru prima dată după Războiul Rece când avem o criză de o astfel valoare. Trebuie să facem orice trebuie făcut pentru ca situația să revină la normal. Nu cred că trebuie să mergem pe situația războinică, dar aceste măsuri trebuie discutate în toate parteneriatele. Nu putem să spunem într-un talk-show dacă trimitem arme sau facem alte lucruri. Există calcule care nu sunt publice, acum nu am alte informații decât cele publice. Sancțiunile trebuie să meargă până acolo unde se aduce situația sub control.
Un conflict deschis ar fi un dezastru pentru toată lumea.

Nu am reușit să ajung la Chișinău din motive logistice, mi-aș fi dorit. Dar peste câteva săptămâni, va fi una din primele vizite pe care le voi face ca președinte.

Despre parteneriatul strategic cu SUA

Aspectul militar e foarte important, dar un parteneriat strategic înseamnă mult mai mult. Înseamnă relații economice, transfer de know-how. Îmi doresc foarte mult ca latura economică să se dezvolte – mai mulți investitori americani, mai multă colaborare și în domeniul industriei militare.  Ca să existe așa ceva, trebuie să avem stat de drept. Această condiție nu e negociabilă pentru partenerii americani și e bine că este așa.

Cum vede proiectul de autonomie al secuilor

Sunt de părere că regionalizarea administrativă poate fi o soluție, dacă se face bine – modernizarea administrației publice și dezvoltarea economică. Altfel nu trebuie făcută. Nu există studii care să arate că regionalizarea etnică ar rezolva aceste probleme, deci nu trebuie făcută. Și eu sunt minoritar, dar doresc o dezvoltare pentru România, vreau ca lucrurile să meargă mai bine, nu mai prost.

Susţine o relaţie cu China din perspectivă economică

Sunt de părere că pentru România ar fi bine să avem relații economice și comerciale cu China, avem foarte mult de câștigat dacă exploatăm aceste relații. Contracandidatul meu s-a dus în zona de relații politice, de aceea l-am criticat.

De la relații comerciale, din care vom avea de câștigat până la o relație politică e cale lungă. Acele critici care au fost aduse pentru încălcarea drepturilor omului în China și ele stau încă în picioare.


loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ