Antonescu: Ponta a propus o a patra funcţie de vicepremier pentru Constantin, nu am fost de acord

| 11 feb, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că premierul Victor Ponta a propus patru funcţii de vicepremier în Guvern, din care una să fie preluată de liderul PC şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, arătând că nu a fost de acord cu această propunere.

'Este adevărat. Pot confirma acest lucru pentru că însuşi dl Ponta l-a spus', a afirmat Antonescu, întrebat dacă premierul Victor Ponta a propus o a patra funcţie de viceprim-ministru pentru Daniel Constantin.

El a confirmat că s-a opus acestei idei. Antonescu a mai spus că liderii USL au fost, marţi, foarte aproape de a încheia un acord în cadrul şedinţei USL pe marginea structurii Guvernului. 

'Am fost foarte aproape de momentul acela şi îl doream toţi ca dl Ponta, noi toţi să ieşim să spunem că este în regulă că acordul s-a încheiat, aceasta este formula, luni sau când ar fi fost proxima ocazie solicităm Camerelor convocarea şedinţei reunite şi venim în Parlament. S-a întâmplat că nu am ajuns la acest acord. Anumite elemente din el nu fac încă obiectul consensului. Am convenit şi cu dl Ponta şi cu cei care au participat la această discuţie de această dată reprezentanţi ai tuturor partidelor din coaliţie să nu intrăm până nu încheiem această discuţie în detaliile acesteia', a afirmat liderul PNL. 

El a precizat că în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis nu există probleme în USL, acesta urmând să fie ministru de Interne şi vicepremier care va coordona zona economică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ