Anunț dur făcut despre Schumacher. Fanii sunt îngrijorați

| 29 mai, 2014

Fostul pilot german Michael Schumacher se afla intr-o coma indusa medicamentos de 150 de zile si exista temeri ca acesta va ramane pentru totodeauna intr-o stare vegetativa.

Cei care se afla intr-o astfel de stare sunt practic paralizati, desi constienti, nu se pot misca si nu pot comunica, potrivit Express.

Medicii care se ocupa de starea de sanatate a germanului nu au mai oferit informatii noi despre acesta de cateva saptamani, dupa ultima vestea care vorbea despre semne incurajatoare.

"Nu poti sa stii niciodata cand se va trezi un pacient care a suferit o leziune cerebrala. Insa, cu cat dureaza mai mult recuperarea, cu atat ne dam mai bine seama de gravitatea problemei", a spus Andreas Zieger, seful medical al unei clinici de reabilitare din Germania.

Gary Harstein, fost doctor in circuitul de Formula 1, a scris recent ca, in cazul lui Schumacher, "cu cat iese mai greu din coma, cu atat este mai putin probabil sa-si revina".

De asemenea, profesorul in neurologie Philippe Azouvi si-a dat cu parerea despre aceasta situatie.

"Tot ce putem spune este ca, statistic, 30% dintre pacienti isi revin cu bine dupa o leziune cerebrala, 50% raman cu mici probleme, iar 20% nu-si revin niciodata complet si raman dependenti de asistenta medicala", a explicat specialistul.

Michael Schumacher, in varsta de 45 de ani, a fost ranit grav intr-un accident de schi, la 29 decembrie, in statiunea franceza Meribel. Germanul, aflat in faza de revenire progresiva din coma, la spitalul din Grenoble, a fost operat pana acum de doua ori la cap.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ