Băsescu a fost ani de zile reprezentantul Romaniei comuniste la Anvers. Ce ar trebui sa deducem de aici?

| 22 sep, 2014

Atacul preşedintelui Băsescu devoalează fariseismul său. Este cel puţin neavenit ca, un om care a fost privilegiat al regimului de dinainte de 1989, să-i acuze pe Iurie Leancă şi pe Victor Ponta că ar fi filoruşi. Vorbim despre acelaşi Traian Băsescu care a fost reprezentant al României comuniste la Anvers.

Cum cel de-al doilea mandat ca preşedinte al României se apropie de final, lui Traian Băsescu nu-i mai pasă de declaraţiile iresponsabile sau de acţiunile meschine care, în final, au un efect cum nu se poate mai nefast atât asupra ţării noastre cât mai ales asupra vecinilor de peste Prut.

Astfel, după ce Iurie Leancă a fost invitatul special la evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta, prilej cu care cei doi premieri au reafirmat angajamentul consolidării relaţiei dintre cele două state pe argumente pragmatice, Traian Băsescu a ieşit la atac, nemulţumit în mod evident că Victor Ponta i-a luat prim-planul pe tema relaţiei dintre România şi Republica Moldova. "Leancă, cel care a fost până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti. Poate nu aţi ştiut", a spus Traian Băsescu, despre prezenţa la lansarea candidaturii lui Victor Ponta a premierului Republicii Moldova, Iurie Leancă şi despre anunţul privind susţinerea de către acesta a candidaturii lui Ponta. Totodată, Traian Băsescu a mai afirmat că "de aceea îi vede atât de uniţi în gânduri şi simţiri pe Leancă şi pe Ponta".

Citeşte şi: Băsescu și băsiștii îl discreditează pe Obama


Atacul preşedintelui Băsescu devoalează fariseismul său. Este cel puţin neavenit ca, un om care a fost privilegiat al regimului de dinainte de 1989, să-i acuze pe Iurie Leancă şi pe Victor Ponta că ar fi filoruşi. Vorbim despre acelaşi Traian Băsescu care a fost reprezentant al României comuniste la Anvers, poziţie de influenţă pe care nu o puteai deţine dacă nu te aflai în graţiile regimului comunist de la acea vreme. Prin urmare, a arunca astfel de acuze arată dublul standard cu care operează şeful statului.

În egală măsură, a relua aluziile cu privire la aşa-zisa orientare a lui Victor Ponta către Est arată disperarea lui Traian Băsescu. Şeful statului încearcă prin orice mijloace să-l compromită pe Victor Ponta, uitând pesemne că actualul premier şi candidat la preşedinţie din partea PSD avea doar 17 ani la Revoluţie. Aşadar, miniciunile pe care le serveşte Traian Băsescu românilor sunt demne de o cauză mai bună şi nu au cum să fie credibile nici măcar pentru cei mai înfocaţi fani portocalii, atâţi câţi mai sunt.

Citeşte şi: Traian Băsescu: Ponta, un nou Kim Jong-Un. Va fi vai de noi cu un preşedinte ca el


Însă dincolo de tentativele nereuşite de discreditare lansate în direcţia lui Victor Ponta, atacul şeful statului creează un enorm prejudiciu Republicii Moldova. Practic, o ţară care s-a înscris pe traiectoria aderării la Uniunea Europeană, cu lideri care răspund în mod real agendei de priorităţi a poporului moldovean. Iar direcţia către care se îndreaptă Moldova este una pe deplin europeană, nicidecum către Federaţia Rusă, aşa cum încearcă să sugereze Traian Băsescu că ar viza premierul Iurie Leancă.

Citeşte şi: Care este viziunea lui Victor Ponta


Poziţionarea lui Traian Băsescu va ridica fără îndoială semne legitime de întrebare atât în zona acelui electorat care consemnează discrepanţa între propaganda şefului statului şi realitatea din teren, cât şi la Bruxelles, acolo unde preşedintele român tinde să fie perceput drept un agent electoral dispus să calce în picioare progresele Republicii Moldova doar pentru că premierul de la Chişinău s-a afişat ca susţinător al premierului Ponta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ