Băsescu: Dacă în Ucraina e război civil, România va fi profund afectată

| 11 mai, 2014

Preşedintele consideră că România va fi profund afectată dacă în Ucraina se va declanşa un război civil între est şi vest.

"Dacă în Ucraina se declanşează un război civil între estul şi vestul Ucraina, între populaţiile din cele două regiuni ale ţării, România va fi profund afectată prin nivelul de risc care va fi atribuit întregii regiuni, nu numai Ucrainei. Pentru că se va considera că un război civil de proporţii va genera instabilitate şi insecuritate în alte ţări", a declarat Băsescu la Digi24.

El a precizat că acest scenariu este singurul contrar ipotezei formulate de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, conform căruia România nu este expusă riscurilor economice din cauza situaţiei din Ucraina.

România a avut aceeaşi experienţă în timpul războiului din Iugoslavia, când toată regiunea a căpătat alt statut, iar României i-a fost foarte greu în acea perioadă, a adăugat preşedintele Traian Băsescu.

Solvabilitatea şi rezervele de lichiditate din sistemul bancar românesc ar trebui să atenueze impactul oricăror probleme care ar putea apărea de pe urma expunerii băncilor austriece şi franceze pe Rusia şi Ucraina, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, transmite Reuters.

Potrivit unei prezentări a guvernatorului băncii centrale postată pe site-ul instituţiei, niciuna din companiile ruseşti prezente pe piaţa din România nu este considerată ca fiind 'de importanţă sistemică' iar 'expunerea băncilor româneşti pe entităţi din Rusia şi Ucraina este una neglijabilă'.

Doar 4,7% din exporturile României, ţară vecină cu Ucraina, merg spre Rusia şi Ucraina astfel încât chiar şi o scădere cu 10% a valorii acestor exporturi, prespunând că nu vor merge în altă parte, nu ar anula decât 0,16% puncte procentuale din Produsul Intern Brut al României, comentează Reuters.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ