Dosarul Băsescu-Bercea. Cine este Bătrânul de la București?

| 24 iul, 2014

Dosarul Băsescu-Bercea. Mai gravă decât povestea propriei sale înlăturări din procuratură sunt referirile făcute de Iacobescu la evoluția anchetei, desfășurată pe trei direcții, una din ele ducând la un misterios personaj, așa numitul ”Bătrânul” din București.

Dosarul Băsescu-Bercea. Recentele dezvăluiri făcute la Antena3 de procurorul Iacobescu pe marginea dosarului Bercea-Băsescu au relevat câtreva aspecte extrem de importante. În primul rând, au demontat teoriile conspiraționiste, venite atât dinspre acea parte a presei responsabilă cu propaganda lui Traian Băsescu, cât și de după gratii, unde Mircea Băsescu sugera că i-a fost întinsă o cursă și că tot cazul este o lucrătură menită să-i compromită familia. Din ce spune procurorul Iacobescu, lucrurile nu stau deloc așa.

Citeşte şi: RomaniaTV: MIRCEA BĂSESCU, primul interviu din închisoare

Implicarea fratelui președintelui în dosarele care tratau cazul mitei ce însuma două milioane de euro și viza eliberarea din pușcărie a lui Bercea Mondial ar fi reieșit aproape întâmplător din analizarea unor interceptări ale convorbirilor telefonice efectuate din pușcărie de Mondialu cu membri ai clanului. Mai gravă decât povestea propriei sale înlăturări din procuratură sunt referirile făcute de Iacobescu la evoluția anchetei, desfășurată pe trei direcții, una din ele ducând la un misterios personaj, așa numitul ”Bătrânul” din București. Acesta este potrivit declarațiilor procurorului un politician român din vârful piramidei și toate firele cazului duceau către acesta.

Scandalul Bercea Mondial - Mircea Băsescu. Cine este acest misterios beneficiar al sumelor colosale vehiculate de mafia lui Bercea Mondialu? Cazul este extrem de grav, căci intuiția cea mai simplă nu poate indica decât una și aceeași direcție, ignorată cu obstinație de cei care conduc în prezent ancheta. Ca să complice și mai mult lucrurile, absolut inexplicabil și fără nicio justificare, nu s-a efectuat nicio percheziție la Mircea Băsescu, deși dovezile indică faptul că inclusiv acesta ar fi operat înregistrări ambientale, video sau audio.

Citeşte şi: Dosarul Bercea-Băsescu. Marian Căpăţână: Plătesc ca FRAIERUL oalele sparte de Mircea Băsescu

Cazul a început de ceva timp să pută a mușamalizare, un detaliu extrem de grav având în vedere implicațiile la vârf și interesul cu care este urmărită această anchetă atât în țară cât și de către partenerii externi. SRI și DNA trebuie să dea dovadă de onestitate și profesionalism în acest caz dificil și să împiedice orice deturnare a cazului sau distrugerea unor probe și dovezi. Dar peste toate acestea, se pune întrebarea gravă: cine are în prezent puterea să ducă această anchetă la bun sfârșit și să dezvăluie adevărul, în ultimele sale consecințe și indiferent cine se va dovedi că este ”Bătrânul” din București?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

8 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 iul, 2014
Prof.Gh.C.Dinulescu-Câmpi
Portret robot
Cu referire directa la Iohannis, cineva vorbea de portretul - robot al viitorului presedinte. Daca asa va fi, Iohannis va fi presedinte - robot.
25 iul, 2014
aurelian
cine este Bătrânul de la Bucureşti
Un mic citat din doamna Udrea: Bătrânul Băsescu a băgat frica în Ponta şi-n Antonescu...
25 iul, 2014
Luju
Am o rugaminte , nu mai dezinformati oamenii simplii , poate oamenii se gandesc la un moment dat ca sunteti securisti si incercati sa schimbati anumite lucruri care se cunosc de opinia publica. In primul rand Batranul de La Bucuresti este Politician fost Ministru de ......... Consilier Prezidential , cu o putere foarte mare in cadrul Justitiei. Deci in consecinta dragi mei securisti or simpli oameni care nu va ajuta indeajuns creierul , ganditi de 2 ori inainte de a scoate perle din cap. Nu mai induceti lumea in eroare ca nu tine.
24 iul, 2014
alfred bulan-scriitor
ar putea fi Ernest Hemingway...
asta a scris "batranul si marea"
actiunea cu Bercea si Basescu M.se petrece la mare...
pana la Bucuresti se poate veni pe canalul Dunare-Marea Neagra,promovat si de iliescu
s-ar putea stabili o oarecare legatura de catre anumite moluste inteligente..
24 iul, 2014
molusca inteligenta
sau chiar.....?
Alexandru Iaconescu, directorul general al România TV, postul de televiziune deţinut de către deputatul PSD Sebastian Ghiţă, a fost audiat de procurorii DNA. Iacobescu a fost citat într-un dosar în care procurorii investighează o serie de presupuse infracţiuni economice, printre care şi suspiciuni de spălare de bani. Acest dosar a pornit de la o plângere penală depusă în 2011 de către ANAF la DNA. Contactat de gândul Alexandru Iaconescu a precizat că este într-o întâlnire şi nu îşi poate prezenta punctul de vedere. Îi vom reda punctul de vedere în momentul în care îl va face public.

RiseProject, un portal de investigaţii jurnalistice a publicat în martie anul acesta o serie de anchete în care citau mai multe rapoarte ale ANAF efectuate la firmele fondate de deputatul PSD Sebastian Ghiţă. Potrivit documentelor care pot fi consultate aici. http://www.riseproject.ro/articol/reteaua-asesoft-bani-de-la-buget-in-firme-fantoma/
24 iul, 2014
Virusu Alfa
Batranul este dom' profesor Felix
Sigur, batranul este varanul felix, cel mai mare turnator cu acte in regula, de luna viitoare V0049.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ