UPDATE Corina Creţu, în Comisia REGI: Prioritatea mea absolută este crearea de locuri de muncă

| 01 oct, 2014

Corina Creţu, comisarul european desemnat pentru politică regională, a susţinut miercuri un scurt discurs în care şi-a prezentat priorităţile în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) a Parlamentului European, la Bruxelles, înaintea începerii audierilor propriu-zise.

 

UPDATE 'Prioritatea mea absolută este să mă asigur că vom maximiza contribuţia politicii regionale la crearea de locuri de muncă şi creştere economică', a spus Corina Creţu în prezentarea sa, insistând asupra faptului că este nevoie să fie negociate programe operaţionale de calitate.

Totodată, comisarul european desemnat pentru politică regională a menţionat că această politică va fi foarte importantă pentru priorităţile Comisiei Europene în domeniul inovării, a IMM-urilor, a pieţei unice digitale, a obiectivelor de mediu şi de incluziune socială.

'Trebuie să transferăm bunele intenţii din acordurile pe care le avem în programe operaţionale care pot face o diferenţă', a spus Corina Creţu, apreciind totodată că programele şi programarea de calitate nu trebuie să aibă de suferit.

Comisarul european desemnat şi-a exprimat convingerea că 'împreună suntem mult mai puternici decât dacă ne izolăm unul de altul' şi a promis 'o toleranţă zero faţă de fraudă'.

Corina Creţu, comisarul european desemnat pentru politică regională, va fi audiată miercuri în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) a Parlamentului European, de la 10.00 ora României.

În aceeaşi zi cu Corina Creţu vor fi audiaţi în comisiile competente şi Marianne Thyssen (ocuparea forţei de MUNCĂAFACERI sociale, competenţe şi mobilitate profesională), Tibor Navracsics (educaţie, cultură, tineret şi cetăţenie), Miguel Arias Canete (acţiuni în domeniul climei şi energiei), Jonathan Hill (stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital) şi Vera Jourova (justiţie, protecţia consumatorilor şi egalitatea de gen). 

Comisiile de specialitate ale Parlamentului European au început de luni audierea comisarilor desemnaţi pentru următorii cinci ani. În prima zi au fost supuşi tirului întrebărilor eurodeputaţilor suedeza Cecilia Malmstrom (comerţ), maltezul Karmenu Vella (mediu, afaceri maritime şi pescuit), croatul Neven Mimica (cooperare internaţională şi dezvoltare) şi germanul Gunther Oettinger (economia şi societatea digitală). 

Marţi a venit rândul lui Vytenis Andriukaitis (sănătate şi siguranţă alimentară), Carlos Moedas (cercetare, ştiinţă şi inovare), Dimitris Avramopoulos (migraţia şi afacerile interne), Johannes Hahn (politica europeană de vecinătate şi negocierile pentru extindere), Maros Sefcovic (sectorul transporturilor şi sectorul spaţial) şi Christos Stylianides (ajutor umanitar şi management de criză). 

Audierea tuturor comisarilor se va încheia la 7 octombrie, fiecare şedinţă urmând să dureze aproximativ trei ore. 

Membrii PE pot respinge un comisar sau pot cere schimbarea portofoliului, lucru pe care l-au făcut atât în 2004, cât şi în 2009. Potrivit site-ului EUbusiness, eurodeputaţii ar putea respinge şi de această dată cel puţin unul dintre comisari. 

Francezul Pierre Moscovici, desemnat pentru portofoliul afacerilor economice şi financiare, britanicul Jonathan Hill, desemnat comisar pentru servicii financiare şi pieţele de capital, şi spaniolul Miguel Arias Canete, desemnat comisar pentru acţiune climatică şi energie, vor fi, cel mai probabil, în centrul atenţiei, notează sursa citată. 

La 22 octombrie, Parlamentul European urmează să se exprime prin vot în plen asupra întregii componenţe a Comisiei care va fi condusă de luxemburghezul Jean-Claude Juncker.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ