Crin schimbă familiile europene ca pe ciorapi

| 09 apr, 2014

Breaking news! Antonescu s-a răzgândit, IAR! Liberalul afirmă că PNL își va continua activitatea din cadrul Parlamentului European alături de familia europeană a liberalilor, ALDE, asta după ce de mai bine de câteva luni a făcut tot posibilul să intre în PPE. Așa cum a schimbat aliații politici, trecând de la parteneriatul cu PSD la o colaborare tacită cu partidele satelit ale lui Băsescu, Crin schimbă acum familiile europene ca pe ciorapi.

Antonescu ne-a demonstrat în nerepetate rânduri că interesul personal primează, iar nu cel național sau de partid, atunci când este pus în situația de a face o alegere majoră. Ieșirea de la guvernare, ruperea USL, trădarea românilor, apropierea de Băsescu și mai nou colaborarea cu PDL și negocierile cu PPE, toate servesc unui singur lucru – stăvilirea setei de putere a liberalului. Visul de a ajunge la Cotroceni a fost și motivul pentru care Antonescu a început negocierile cu reprezentanții popularilor europeni încă de la începutul anului – în cadrul negocierilor avute cu candidatul PPE pentru șefia Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liberalului i s-a promis sprijin în cursa prezidențială, prin slăbirea puterii PSD, în schimbul susținerii de către PNL a politicilor lui Băsescu. Ceea ce l-a făcut pe Antonescu să se răzgândească s-ar putea să aibă legătură cu interesul imediat al alegerilor din mai.

Așa cum știm, alegerile europarlamentare reprezintă o miză importantă atât pe plan intern, prin prisma alegerilor prezidențiale din toamnă și a posibilității de evaluare corectă și obiectivă a formațiunilor politice românești, cât și la nivelul Uniunii Europene, fiind anul în care social-democrații europeni au marea șansă de a pune capăt hegemoniei popularilor și de a da noul președinte al Comisiei Europene. Pentru Antonescu, în schimb, europenele vor face diferența și între a avea partid sau nu, lucru care depinde de scorul obținut de PNL la alegeri și nu în ultimul rând de predispoziția lui Răzgândeanu de a-și ține promisiunile.

Având în vedere contextul, sunt mai multe scenarii care ar putea justifica faptul că Antonescu schimbă familiile europene ca pe ciorapi. În primul rând, dat fiind faptul că și în situația în care care se dorește trecerea PNL la PPE, aceasta trebuie amânată până după alegeri, fapt ce îi permite lui Crin să joace pe două fronturi – beneficiază de sprijinul ALDE în cursa electorală, dar în același timp se supune condițiilor impuse de PPE pentru înscrierea în familia politică a popularilor după alegeri și de a beneficia de suportul acestora la prezidențiale. Al doilea scenariu pornește de la ipoteza conform căreia socialiștii europeni, chiar dacă vor avea cele mai multe mandate  în Parlamentul European nu vor putea întruni o majoritate absolută în PE, moment în care s-ar impune o coaliție între două din cele trei familii tradiționale – socialiștii, popularii și liberalii europeni. Astfel, ALDE s-ar putea găsi în postura în care să primească oferte în acest sens și din partea S&D și din partea PPE, lucru care le-ar permite liberalilor europeni să impună condiții pentru intrarea în coaliție. Dacă acest lucru se va întâmpla ar fi o prostie pentru PNL să piardă șansa să fie la putere la nivelul Uniunii Europene, iar acest motiv să fie explicația pentru care Antonescu a rămas alături de liberali. Un al treilea scenariu presupune o înțelegere între ALDE și PPE încă de acum, înainte de alegeri, pentru a se asigura că socialiștii europeni nu vor prelua puterea, ceea ce ne-ar face să înțelegem de ce Crin este între două ape.

Îndiferent ce planuri are, Antonescu nu face decât să confirme faptul că nu este un partener de încredere nici pentru colegii lui de partid, nici pentru colegii de alianță, nici pentru familia europeană din care încă mai face parte și în niciun caz pentru români.

Tag-uri: alde, Crin Antonescu, PNL, PPE
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
10 apr, 2014
anna
Nu e bine si sanatos sa-i iei in eama pe prosti.
09 apr, 2014
cantautor
posibil,dar unde este problema?
din cauza asta creste pretul la combustibil si energie?
din cauza asta s-a introdus taxa pe stalp?
din cauza asta au romanii mai putini bani?
nu...
Asta va scrie Sultanescu ....consilierul lui Ponta,ulterior voi semnati..
voi sunteti "mortii" din Teleorman
09 apr, 2014
goPontaNemaPresident
dupa mintea ziaristei,romanii vor un lider puternic ca Nastase...
ce daca a fost de 2 ori la puscarie...
este in topul mondial,posibil pe primul loc
un fost premier,dublu condamnat
asa oameni ne trebuie...
hai PSD+ala micu

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ