CSM: Ion Cristoiu a adus atingere independenţei Justiţiei şi procurorilor DNA

| 29 apr, 17:23

CSM  a decis, miercuri, că jurnalistul Ion Cristoiu a adus atingere, prin comentariile de pe blogul personal, independenţa şi imparţialitatea procurorilor DNA şi a sistemului judiciar, transmite România TV . Plenul Consiliului a ajuns la aceeaşi concluzie şi în cazul mesajelor postate pe pagina de Facebook a Elenei Udrea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat, în şedinţa de miercuri, că lansarea în spaţiul public, în perioada 9.02.2015 – 19.03.2015, a unor mesaje postate pe contul de Facebook al doamnei Elena Gabriela Udrea, a comentariilor de pe blogul domnului Ion Cristoiu, jurnalist, a afirmaţiilor cuprinse în articolul semnat de jurnalistul Mihai Enciu - „Gazeta de Sud", dar şi a unor materiale de presă generate de acestea, aduc atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.

Verificările au fost efectuate de Inspecţia Judiciară ca urmare a solicitării din data de 30 martie 2015 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

Citește și:  CSM: Afirmaţiile lui Băsescu şi Udrea aduc atingere independenţei justiţiei

Inspecția Judiciară a apreciat că articolele, comentariile și postările menționate referitoare la o relaţie de colaborare în afara cadrului legal dintre Direcţia Naţională Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, menită a "decapita toate instituțiile importante din România" și "având ca țintă finală schimbarea majorității parlamentare și a executivului", acreditarea ideii că DNA este implicată în jocuri politice prin acordarea unei protecții anumitor lideri politici, că nu există egalitate în fața legii deoarece persoane acuzate de corupție nu sunt cercetate de DNA, că procurorii răspund unor comenzi politice prin măsurile preventive dispuse în cauzele penale instrumentate, că între procurorii DNA și cei din cadrul PICCJ ar fi o luptă, sunt lipsite de suport obiectiv și contribuie la decredibilizarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție prin inducerea în rândul opiniei publice a ideii că activitatea acestora nu se desfășoară în limitele cadrului legal.

"Comentariile şi materialele de presă publicate sunt de natură a acredita ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar ca urmare a intervenţiei politicului şi a altor structuri sau persoane în justiţie. O asemenea idee are drept consecință alterarea încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea magistraților

O astfel de campanie mediatică bazată pe speculaţii nefondate, neverificate şi de natură a crea confuzii, cu extrapolarea nemulţumirilor referitoare la instrumentarea unei anumite cauze asupra întregului sistem judiciar, aduce atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat", precizează CSM, într-un comunicat de presă.

Plenul Consiliului a apreciat că "articolele, comentariile și postările menționate au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aducând atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său."


loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 apr, 20:41
yehudy
ion cristoiu ne dovedeste ca libertatea de opinie nu conteaza. il aduleaza pe basescu in 2015 asa cum era adulat ceausescu in 1989.
chiar sunt curios cine il mai citeste. presa greseste cand acorda atentie lui cristoiu, udrea si basescu. ar trebui plasati intr-o zona de carantina mediatica
29 apr, 19:35
liviuioan
--LISTA lui CRITOIU--
--micutul--GANDITOR , expert in CIA-- a depasit -granita ABSURDISTAN . Si cum si-a anulat vizita in CUBA--n-a vrut sa plece fara RARES BOGDAN--s-a incremenit in proiect , spumegand contra celor care musca mana stapanului .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ