Cum blocheaza Băsescu scăderea prețurilor la energie

| 08 ian, 2014

Vara trecută Guvernul condus de Victor Ponta a luat o măsură îndrăzneață, adoptând o Ordonanță de Urgență prin care reeșalona numărul de certificate verzi pe care companiile care produc energie regenerabilă le primesc.

Guvernul nu a eliminat certificatele verzi, ci a diminuat numărul lor până în martie 2017, sau ianuarie 2018, urmând ca după aceste date, producătorii de energie verde să își poată recupera și restul de certificate ce le-ar fi fost alocate în această perioadă. S-au răsculat atunci reprezentanții companiilor energetice care au astfel de investiții în România, au amenințat Guvernul că îl pârăsc la Bruxelles, dar spre surpriza lor sprijinul a venit din altă parte, de undeva de pe plaiuri mioritice, mai exact de la Cotroceni.

Principalul obiectiv al acestei măsuri a guvernului a fost scăderea facturii la energia electrică, atât pentru populație, dar mai ales pentru industrie, și așa sufocată de costurile mari de producție. În momentul adoptării acestei OUG, România avea (și încă mai are) una din cele mai bune scheme de sprijin prin certificate verzi a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile din Europa. Astfel, fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un număr de certificate verzi, în funcţie de cantitatea de energie pe care o produce şi livrează în reţea. Potrivit legii, se acordă 6 certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice, 2 certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi 3 certificate pentru energia hidro. Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată din surse regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli, ceea ce înseamnă că aceste costuri ajung la consumatorul final.

Măsura adoptată de Guvern a făcut ca numărul certificatelor verzi care se regăsesc în factura la energie electrică a consumatorului final să se înjumătățească, ceea ce a făcut ca prețul plătit lunar pentru energia electrică să scadă cu aproximativ 4%. Poate pentru consumatorii casnici nu e mare lucru, însă pentru industrie această măsură a reprezentat o adevărată gură de oxigen.

În toată povestea aceasta intervine personajul rău, Traian Băsescu. Pot înțelege motivul pentru care companiile din energie se opun acestei OUG, până la urmă e vorba de bani pe care nu îi primesc acum, ci peste câțiva ani, însă nu pot înțelege de ce tocmai președintele țării, cel care cel puțin teoretic ar trebui să își dorească binele cetățenilor săi, a decis să retrimită legea de aprobare a OUG în Parlament, zădărnicind astfel eforturile Guvernului.

Am spus mai sus că Guvernul a fost amenințat de companiile energetice cu Bruxelles-ul. Spre surprinderea neplăcută a celor care au făcut această amenințare, Comisia Europeană, după o primă notificare a autorităților din România, a apreciat că „la prima vedere, modificările supuse atenției de către autoritățile române, nu par să ridice probleme semnificative în termeni de compatibilitate”. Comisia Europeană a dat astfel un prim semnal că nu ia apărarea companiilor energetice. Nu același semnal l-a dat Traian Băsescu. Gândindu-se că dușmanul dușmanului său, este prietenul său, Băsescu a sărit în ajutorul celor care au văzut în România un El Dorado al energiei regenerabile. O altă bătălie politică a președintelui, din care, ca în toate celelalte, noi cetățenii avem cel mai mult de pierdut.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 ian, 2014
cantautor
"Comisia Europeană a dat astfel un prim semnal că nu ia apărarea companiilor energetice."
"amice,esti idiot",ca sa citez din clasici...
Prin exprimarea :"la prima vedere",nu s-a dat un raspuns favorabil sau nefavorabil cuiva,urmeaza pronuntarea pe fondul problemei..
09 ian, 2014
titziak
nooo??
Norocul Romaniei este,Presedintele Traian Basescu!!!!!!!!!Doamne Ajuta!!
09 ian, 2014
John
Esti sigur ca Guvernul si-a facut temele la Bruxelles ??
M-ai verifica .Nu te uita in gura lui Zgonea.
09 ian, 2014
mynquyamk
achciumauslamista
Subscriu!!!! Da si asta stan,e un nimeni ca si gaavernulciumelerosii.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ