Cum l-a răzgândit DNA în trei rânduri pe Gheorghe Ștefan ”Pinalti”

| 12 apr, 2014

Pentru puriștii lui Traian Băsescu, DNA este o adunătură de călugări asceți, care nu mănâncă decât lege, dreptate și adevăr pe pâine, uscată și aia...

Nimeni nu are voie să deschidă ochii sau gura, să îndrăznească să săună ce se vede deja cu ochiul liber: DNA a fost gândit de la bun început cu un singur rost, să devină un instrument politic contodent, în mâna cui trebuie. Până acum DNA s-a aflat sub tirul critic al analiștilor și teoreticienilor judiciari, care au făcut analize detaliate despre ”scăpările” nu atât de întâmplătoare în proiectul, structura și funcționarea DNA. S-a spus că dublează structuri existente, tradiționale ale Justiției. În loc să le reformăm pe acelea și să le facem funcționale, ne-am apucat să croim altele, cu costurile și implicațiile de rigoare. S-a mai reproșat că acționează de multe ori netransparent și dubios, fără să existe un minim control al Parlamentului sau societății civile cu privire la mecanismul de selecție al dosarelor, de pildă. Cine poate justifica rațional, în prezent, de ce toate anchetele și dosarele privesc doar perioada de dinainte și de după guvernările lui Băsescu, în timp ce perioada de glorie a triumviratului Băsescu-Udrea-Boc este un soi de gaură neagră în care se pierde fără urmă orice inițiativă de investigație sau anchetă, deopotrivă cu sutele de sesizări făcute de Corpul de control al primului-ministru, după 2012. Într-un cuvânt, nimeni. Pentru că nu se poate justifica.

În ultimele sale zbateri, o presă muribundă, cuprinsă de criză, a făcut din 2009 până în 2012 radiografia unui jaf de proporții inimaginabile. Pentru numele lui Dumnezeu, sunt lucruri pe care le recitau și copiii din ciclurile primare, prin comunele patriei.

Vă propun un experiment. Duceți-vă în orice școală generală a capitalei și întrebați un copil de 10 ani ce înțelege prin ”borduriadă”... Sau dacă a auzit de terenurile de fotbal în pantă, de piscinele olimpice prin comunele fără canalizare și cine este responsabil...

Intrați pe urmă în orice liceu și rugați adolescenții să vă indice politicienii cei mai bogați, care dau pe o singură vacanță pe Coasta de Azur cât nu poate economisi o familie obinuită din România într-o viață de om..

Azi, niște așa-ziși profesioniști ai anchetelor și mecanismelor Justiției înfruntă bunul-simț și opinia publică, pretinzând că nu văd nimic. Nimic! Niciun dosar din sutele înaintate de inspectorii lui Ponta. La vreo 27 de social-democrați de toate calibrele, târâți în achete cu cătușe, la modul ”circ, că n-avem pâine”, sunt cercetați 2 democrat-liberali. Este un scor dezechilibrat chiar și pentru un meci de rugbi... Ba, mai mult, lucrurile s-au agravat într-atâta încât nici nu ne mai trebuie analiștii sau teoreticienii codului penal, mai sus amintiți, orice om cu o minimă școlarizare poate realiza o simplă enumerare din care rezultă clar o singură concluzie: ceva pute rău în DNA!

Să exemplificăm un caz dintre cele mai izbitoare. Povestea punctuală și fără înflorituri a faimosului primar Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti, răzgândit de DNA în trei rânduri, până s-a dat pe brazdă și s-a înscris în fundația care trebuie. Știți voi, aia populară, hârtia de muște pentru partidul cu același nume. Oricine are interdicție legală să facă politică, sau schimbe partidul fără demisie, cum sunt magistrații și primarii în cazul de față, sunt duși cu arcanul DNA nu la PMP ci la fundația MP. Simplu, clar, numai că nu ne scoate ochii...

Dar să revenim la Pinalti. În 2006, DNA a început o anchetă referitoare la achiziționarea unui teren din Piatra Neamț de către familia lui Gheorghe Ștefan. În ianuarie 2007, primarul Gheorghe Ștefan, pe atunci membru PNL, a anunță că va susține PLD la alegerile europarlamentare.

În aprilie 2007, DNA Bacău revine asupra cazului și dispune neînceperea urmăririi penale în dosarul legat de achiziționarea terenului. La începutul lui 2011, Gheorghe Ștefan a susținut candidatura lui Vasile Blaga pentru președinția PDL.

În 15 martie 2011, Gheorghe Ștefan a fost audiat timp de 2 ore la DNA București în dosarul cu achiziționarea terenului pentru care se dăduse NUP în aprilie 2007. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că în dosar se fac „noi cercetări”. La 15 mai 2011, la Congresul PDL, Gheorghe Ștefan susține deja candidatura lui Emil Boc la președinția PDL.

La 11 februarie 2014, DNA percheziționează primăria Piatra Neamț într-o anchetă privitoare la finanțări ilegale din fonduri publice. Surse judiciare au declarat pentru agenția Agerpres că este suspectat și pe primarul Gheorghe Ștefan, șeful organizației județene a PDL. În 8 martie 2014, Gheorghe Ștefan s-a înscris în Fundația Mișcarea Populară.

Cam multe coincidențe acuzatoare la adresa DNA, nu credeți, pentru o instituție care cel puțin oficial și-a propus să combată corupția nu să execute dresura și convertirea unor politicieni, de fiecare dată conform acelorași eterne și imposibil de mascat interese ale președintelui Traian Băsescu... Cine decide și mai ales cine execută, în acest caz flagrant, lovitura de pedeapsă?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 apr, 2014
Felix
Teroarea Antenelor
-Cand a fost vorba sa dea doi bani miilor de pensionari amarati si bolnavi, cu cinci sase sute de lei ponta si guvernul hapsan usl a spus ca NU SUNT BANI LA BUGET
- Cand a fost vorba sa creasca un pic alocatia copiilor din familiile nevoiase aceiasi poveste o recita ponta: NU SUNT BANI LA BUGET!!!
Bla..bla..bla vorbe-n vant si nimic pentru Romanii de rand. Ca NU SUNT BANI LA BUGET!!!!!
De unde ai scos ponta atatia banii ca sa le dai pensile nesimtite de sute de milioane generalilor de tinichea ai lui dogaru si Aabraham????…a revolutionarilor de mucava ai lui Iliescu…ca romanilor de rand le spui ca nu sunt bani la buget! Pentru astia de unde???
In loc sa ai grija de tara si de Romani tu bati campii cu terenul lui Basescu!
Mai ne-totule asta-i un contract privat si-i transparent.. nu-i afacere facuta cu statul cum fac ciracii din jurul tau!!! Intreaba-l pe felix si ala micu, ce face cu afacerea ICA??? Cand da banii inapoi???
Vezi daca copilotul tau sova a gasit contractual lu nastase cu Bechtel!!!!!
Vezi bombonica lu dragnea da unde a avut bai de luat hotel de la stat si facut ranci in Alexandriat mai ceva ca-n Dalas!!!
Vezi sa nu se piarda-n clica voastra psd si Insula Mare a Brailei.
Opriti-va din hotii si furaciuni si lasati balta bascalia si prosteala Romanilor cu Basescu, ca doar el va mai sta in calea jafului!!
Basescu apara tara si pe Romani nu HOTI ca voi!
Cu voi ajungem mai rau ca pe vremea lu ceasca!



HOTILOR din USL si din toate partidele…PSD..PDL..PNL..PC..UDMR…etc… care stiu cat au furat si ca acum de cand justitia functioneaza le vine randul la dreapta judecata si pedeapsa pe masura hotiilor…nu mai au rabdare si au trecut la demolarea institutiilor de drept ale unui stat membru al UE. Distrug democratia…Distrug tara…Darama si calca totul in picioare ca niste disperati uitand ca cei care vor suporta toate nenorocirile facute de acesti inculpati penali vor fi tocmai cei pe care incearca sa-i
13 apr, 2014
LOL
Cum ne apara Basescu: FURA EL
Ne-a aparat cand a disparut FLOTA? Era ministru! Ne-a aparat cand si-a dat singur inca o casa, in MIHAILEANU? Era primar! Cand a dat startul la hotia numita PODUL BASARAB? Tot primar! Cand si-a tras hotel la MONACO? Era deja presedinte! Cand si-a bagat fata la LUXTEN, pe banii si contractele statului? Presedinte! Cand si-a trimis ANALFABETA EBA la Bruxelles? Presedinte! Cand si-a tras pe sest si VILA DANTE? Cand i-a aranjat notaritei Basescu COMISIOANE CU GAZPROM? Ai ghicit, presedinte! Cand a trimis consilierii sa-i faca din nimic MOSIE LA NANA, ce era? Presedinte! Sa ne traiti ... putin... domnu Basescu! Cu aparatori ca matale, mai bine ne aparam singuri!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ