Primele declaraţii ale lui Dan Bittman despre faptul că ar fi fost dat afară de la Antena 1

| 14 mar, 2014

Înainte de startul noilor sezoame de emisuni, vedetele se mută de la o televiziune la alta. După ce Horia Brenciu a anunţat că pleacă de la Protv, iată că acum i-a venit rândul lui Dan Bittman, care se pare că a fost dat afară de la Antena 1.

UPDATE Joi, Dan Bittman afla "cu stupoare" din presă faptul că "a fost dat afară" de la Antena 1. Artistul a precizat în exclusivitate pentru "Libertatea" că nu a existat o astfel de situaţie şi asta deoarece contractul cu Antena 1 pentru producţia X Factor a încetat la finalul ultimului sezon. Cântăreţul a explicat că urmează să aibă o întâlnire cu producătorii show-ului, pentru a stabili dacă vor continua sau nu colaborarea.

"Am aflat cu stupoare din presă faptul că sunt dat afară de la Antena 1. Probabil că cineva care îmi vrea "binele" a vehiculat această informaţie. Eu nu mai sunt sub contract cu Antena 1 de anul trecut, când s-a terminat X Factor. Urma să ne întâlnim să discutăm săptămâna trecută, dar nu am avut timp, pentru că am fost plecat la Chişinău. Dacă o să-şi dorească cei de la X Factor să mă coopteze în sezonul următor în juriu, nu voi avea nimic împotrivă. În mai, probabil, o să reînnoim contractul", ne-a dezvăluit artistul.

Iar dacă producătorii X Factor vor vrea totuşi să renunţe la el şi îl vor lua pe Brenciu în scaunul de jurat, Bittman susţine că nu are nimic împotrivă şi că nu îşi permite să comenteze politica postului.

"Nu aş avea nimic împotrivă. Şi eu, şi Delia, şi Cheloo am venit ca juraţi, după un juriu diferit cu care a început emisiunea. Nu e nimic de comentat, pentru că nu pot să comentez politica postului", ne-a mai spus cântăreţul.

Cât despre speculaţiile conform cărora i-ar fi supărat pe cei de la Antena 1 pentru că a filmat în cadrul unui serial de la un post concurent, Kanal D, Bittman susţine că a discutat cu cei din trust şi aceştia nu au avut nimic împotrivă.

"Nu au avut nimic împotrivă să joc în serialul de la Kanal D. Am acceptat să joc pentru un bun prieten. Este o apariţie episodică, nu un rol permanent, nu s-a supărat nimeni", a mărturisit

 

După ce de curând spunea că renegociază contractul cu Antena 1 pentru un nou sezon de X Factor, dar şi că filmează la serialul "Fetele lu' dom' Profesor", difuzat de Kanal D, Dan Bittman a fost deja dat afară din juriul emisiunii de la Antena 1.

Se pare că şefilor postului nu le-a picat prea bine colaborarea artistului cu postul Kanal D, astfel încât au decis să îl elimine din juriul de la X Factor, începând din acest sezon.

Acest lucru nu face decât să alimenteze zvonurile conform cărora Horia Brenciu, care a renunţat la "Vocea României" şi a semnat cu Antena 1, ar fi noul jurat de la X Factor, în locul lui Bittman.



loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ