Dosarul Mineriadei: Petre Roman, pus sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii. Ce a declarat
 
					Fostul premier Petre Roman s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990". Procurorii militari îi vor aduce la cunoștință că este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității.
UPDATE: "Am luat la cunoștință de începerea acestei cercetări. Este vorba de dosarul privind evenimentele din 13-15 iunie 1990. Sunt, de fapt, două evenimente — 13 iunie și Mineriada. În ce privește 13 iunie, cred că lucrurile sunt clare, adică violențele care s-au dezlănțuit în după-amiaza și seara de 13 iunie au avut ca țintă chiar persoana mea și guvernul meu. Au fost atacate Ministerul de Interne, Poliția Capitalei, Televiziunea. Iar o dovadă este faptul că, în septembrie 1991, o mineriadă și mai brutală și mai mare a fost împotriva mea și a guvernului pe care l-am condus și am fost victimele acelei oribile și violente mineriade", a declarat Roman.
La sfârșitul lunii octombrie, președintele Klaus Iohannis a semnat  cererea de urmărire penală a lui Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu și a  lui Victor Atanase Stănculescu, a anunțat Administrația Prezidențială,  demersul având legătură cu anchetarea evenimentelor din 1990. Cei trei  au deținut la acel moment funcții de conducere. 
 
În acest dosar,  fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni  contra umanității, constând în aceea că, în calitate de președinte al  Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala (CPUN), a decis reprimarea  violentă a manifestației din Piața Universității prin declanșarea unui  atac asupra populației civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor  din Valea Jiului în Capitală.
Citeşte şi: Parchet: Ion Iliescu, acuzat de reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității
Potrivit ordonanței întocmite de  Parchetul Militar, inițial, Ion Iliescu a fost cercetat pentru trei  infracțiuni: propagandă pentru război, genocid (săvârșit prin: uciderea  membrilor colectivității sau grupului, vătămarea gravă a integrității  fizice sau mintale a colectivității sau grupului, supunerea  colectivității sau grupului la condiții de existență sau tratament de  natură să ducă la distrugerea fizică) și tratamente neomenoase prin  dislocare sau lipsirea de libertate fără temei legal. 
 
Ulterior,  procurorii militari au dispus schimbarea încadrării în infracțiuni  contra umanității constând în aceea că "în zilele de 11-12.06.1990, în  calitate de președinte al CPUN, împreună cu Roman Petre, Măgureanu  Virgil, Voiculescu Gelu-Voican, Dumitru S. Nicolae, general (rez.)  Chițac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior  (rez.) Florescu Mugurel și alții, a decis reprimarea violentă a  manifestației din Piața Universității, în baza acestei hotărâri fiind  declanșat, în dimineața zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei  populații civile, la care au participat forțele militare ale  Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale și Serviciului  Român de Informații, atac soldat cu decesul a patru persoane și rănirea a  altor trei prin împușcare, precum și vătămarea corporală și lipsirea de  libertate a aproximativ 270 de persoane". 
 
Procurorii mai  susțin că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican  Voiculescu, Nicolae Dumitru, Corneliu Diamandescu, Mihai Chițac și  Mugurel Florescu au decis, pe data de 13 iunie 1990, organizarea unei  deplasări la București a unui număr de peste 10.000 de mineri din Valea  Jiului, care au continuat atacurile din Piața Universității asupra  populației civile, provocând vătămarea corporală și lipsirea de  libertate a aproximativ 1.000 persoane. 
 
În același dosar mai  sunt urmăriți penal fostul director al SRI Virgi Măgureanu,  general-maior (rez.) Corneliu Diamandescu, gen (rez.) Peter Petre (fost  comandant al U.M. 0575 Măgurele), gen (rez.) Vasile Dobrinoiu (fost  comandant al U.M. 0828 Băneasa — Școala Militară Superioară de Ofițeri a  MAI), viceamiral (rez.) Emil "Cico" Dumitrescu (fost șef al Direcției  Generale de Cultură, Presă și Sport din MAI), general maior (rez.)  Mugurel Florescu (fost șef al Parchetului Militar), Nicolae Dumitru  (fost vicepreședinte al FSN), Cazimir Ionescu (fost vicepreședinte al  CPUN). 
 
De asemenea, mai mulți lideri de sindicat și directori  de mine, precum și alți oficiali au fost puși sub acuzare pentru că au  organizat deplasarea în Capitală a minerilor din Valea Jiului: Miron  Cozma (fost președinte al Ligii Sindicatelor Miniere Libere "Valea  Jiului"), Cornel Burlec Plăieș (fost ministru adjunct al Ministerului  Minelor) — i-a preluat pe mineri la sosirea în Gara de Nord; Gheorghe  Dobre (fost director Regionala CFR Craiova) — a asigurat condiții pentru  ca trenurile cu mineri să aibă drum liber până în Capitală; cpt. (rez)  Nicolae Cămărășescu (fost inginer la Exploatarea Minieră Aninoasa),  Ștefan Bacs (fost lider de sindicat la Mina Lonea), Nicolae Ciocan (fost  lider de sindicat la Exploatarea Minieră Deva), Nicolae Stanca (fost  director Exploatarea Minieră Deva), Viorel Temelescu (fost lider de  sindicat la Exploatarea Minieră Motru), Nicolae Miclăuș (fost lider de  sindicat la Exploatarea Minieră Țebea), Petre Doroftei (fost director  E.M. Țebea), Petru Braiț (fost lider sindical la E.M. Petrila), Matei  Drella (fost lider sindical la Mina Bărbăteni), Gheorghe Marchiș (fost  director la E.M. Petroșani), Ioan Constantin Ilinescu (fost inginer E.M.  Aninoasa), Gheorghe Soltănel (fost director E.M. Comănești), col (rez.)  Dumitru Bondoc (militar activ la Secția de Informații Gorj-Biroul  Motru).
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
 
 
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
         
        