E oficial! SIMONA HALEP, a treia jucătoare calificată pentru Turneul Campioanelor de la Singapore

| 16 sep, 2014

Românca Simona Halep, numărul doi mondial, a devenit a treia jucătoare de tenis calificată la Turneul Campioanelor de anul acesta de la Singapore (20-26 octombrie), Finalele WTA, competiţie la care vor participa cele mai bune opt jucătoare, respectiv perechi de dublu ale anului în curs.

Halep, care a jucat anul acesta prima sa finală de Mare Şlem din carieră, la Roland Garros, se alătură americancei Serena Williams şi rusoaicei Maria Şarapova, calificate anterior. În clasamentul ''Road to Singapore'', Williams ocupă primul loc, cu 6.931 puncte, urmată de Şarapova, cu 5.575 puncte, iar Halep este a treia, cu 5.189 puncte.

''Sunt fericită că m-am calificat pentru Finalele WTA. E un vis împlinit pentru mine, deoarece acolo merg cele mai bune jucătoare din lume. Ne vedem la Singapore'', a declarat Simona pe site-ul competiţiei.

Halep a înregistrat anul acesta cele mai bune performanţe ale sale la turneele de Mare Şlem - sferturi de finală la Australian Open, finală la Roland Garros şi semifinale la Wimbledon, ajungând la opt titluri WTA câştigate, după turneele de la Doha şi Bucureşti. Constănţeanca (va împlini 23 de ani pe 27 septembrie) a început anul pe locul 11 în ierarhia WTA şi a urcat pe locul doi, cel mai bun ocupat de o româncă în ierarhia feminină.

Halep va fi şi a treia româncă prezentă la Turneul Campioanelor, după celelalte două reprezentante ale ţării noastre care au ajuns în ''top ten'', Virginia Ruzici (actualul său manager) şi Irina Spîrlea.

''Ascensiunea Simonei în ultimii ani a fost incredibilă şi a devenit una dintre jucătoarele de elită ale tenisului'', a afirmat preşedintele WTA, Stacey Allaster.

Pentru Turneul Campioanelor se iau în considerare cele mai bune 16 rezultate ale anului la fiecare jucătoare, bilanţul Simonei fiind de 40 de victorii şi 13 înfrângeri, cu titluri la Doha şi Bucureşti, finale la Madrid şi Roland Garros, semifinale la Indian Wells şi Wimbledon. Site-ul WTAfinals.com a calculat şi cât a călătorit Halep pentru a ajunge la turnee, distanţa fiind impresionantă - 61.849 km (38.440 mile), în condiţiile în care lungimea Ecuatorului este de 40.074 km. Simona a demonstrat anul acesta că poate juca pe orice suprafaţă, reuşind performanţe atât pe zgură (Madrid, Roland Garros, Bucureşti), hard (Doha, Indian Wells) sau iarbă (Wimbledon)

Halep este a 147-a jucătoare care va participa la Turneul Campioanelor, în istoria de 44 de ani a competiţiei. Ultima româncă participantă la Finalele WTA a fost Irina Spîrlea, în 1998, după ce Ruzici a evoluat în 1983 şi 1984.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ